Kim Jong-Un promite că va continua să dezvolte arme nucleare

Kim Jong-Un promite că va continua să dezvolte arme nucleare

Written by  Oct 08, 2017

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a promis că va continua politica de dezvoltare în paralel a economiei și a armelor nucleare, a informat duminică presa de la Phenian, preluată de agenția niponă Kyodo și de cea sud-coreeană Yonhap.

Kim Jong-Un a acuzat Statele Unite că încearcă să "înăbușe complet suveranitatea, dreptul la existență și la dezvoltare" ale Coreei de Nord, prin sancțiuni din partea ONU și prin "mobilizarea forțelor vasale".

"Armele nucleare ale Republicii Populare Democrate Coreene sunt o realizare valoroasă obținută prin lupta poporului în apărarea propriului destin și a suveranității țării de amenințările nucleare repetate ale imperialiștilor din SUA", a declarat șeful partidului și statului nord-coreean.

Kim s-a adresat sâmbătă plenului Comitetului Central (C.C.) al Partidului Muncitorilor din Coreea, întrunit pentru prima dată din mai 2016.

Cu această ocazie, au fost anunțate și schimbări în conducerea partidului. Sora mai mică a președintelui, Kim Yo-Jong, a fost aleasă membru supleant în Biroul Politic al C.C.

Unul din vicepreședinții partidului, Choe Ryong-Hae, cunoscut ca apropiat al liderului de la Phenian, a fost cooptat în Comisia Militară Centrală, iar ministrul de externe Ri Yong-Ho a fost ales în Biroul Politic, a transmis KCNA, agenția oficială de presă a Coreei de Nord.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« December 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31