Președintele Republicii Moldova despre Eminescu: „Marele poet s-a născut pe pământ moldovenesc”

Written by  Jun 15, 2017

Președintele moldovean Igor Dodon a depus flori la bustul lui Mihai Eminescu pe Aleea clasicilor din Chișinău, cu ocazia împlinirii a 128 de ani de la trecerea în nefiinţă a acestuia. Aşa cum şeful statului se declară statalist şi se opune curentului românesc, şeful statului „îl declară” pe Eminescu moldovean.

„Am depus flori la bustul marelui poet al literaturii noastre, Mihai Eminescu, pentru ai aduce un omagiu cu prilejul celor 128 de ani de la trecerea în neființă.
Fiecare popor are anumite personalități cu care se poate mîndri, indiferent de timpul care a trecut de la nașterea sau de la decesul acesteia. Noi, poporul moldav, ne mândrim cu Mihai Eminescu, geniul literaturii noastre”, a declarat Dodon.

Acesta insistă că marele poet român este de fapt moldovean, spunând că „marele poet s-a născut pe pământ moldovenesc, la Botoșani, în 1850, și la vârsta de 39 de ani s-a stins din viață”.

„Cred că fiecare cetățean al Republicii Moldova îl cunoaște pe Eminescu și opera sa, care este actuală până în prezent. Noi ne mândrim că avem așa un pământean, apreciat la nivel mondial”, a mai spus Igor Dodon.

De menţionat că şi anul trecut Dodon declara că marele poet român este de fapt moldovean.

Astăzi, 15 iunie, se împlinesc 128 de ani de la moartea marelui poet național, Mihai Eminescu. Supranumit „poetul nepereche”, acesta a murit la vârsta de 39 de ani, în casa de sănătate a medicului Şuţu din București. „Luceafărul poeziei românești” este înmormântat la Bucureşti, în Cimitirul Bellu. După 128 de ani de la moartea poetului, încă nu se știe motivul pentru care s-a stins din viață. Mihai Eminescu a fost internat într-un centru de sănătate, înainte să moară, pe motiv că ar fi înnebunit.

 

(Sursa: independent.md)

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31