Naţional & internaţional

Naţional & internaţional

Naţional & internaţional (5772)

Propunerea lui Tudorel Toader pentru șefia DNA, Adina Florea, a susținut că dacă va fi numită de președintele României Klaus Iohannis în fruntea Direcției Naționale Anticorupție va accepta această poziție.Asta în contextul în care Adina Florea şi-a depus candidatura şi pentru funcţia de procuror în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a criticat declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis privind propunerea Adinei Florea la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), spunând că "logica" firească este ca mai întâi să te documentezi şi apoi să prezinţi decizia finală. 

Comisia de la Veneţia se reuneşte vineri în sesiune plenară, pentru două zile, pe ordinea de zi care urmează să fie supusă aprobării participanţilor aflându-se confirmarea avizului preliminar pe tema legilor justiţiei din România. Pe agenda provizorie a reununii se menţionează că avizul va fi adoptat cu modificări pentru a reflecta prevedierile Ordonanţei de Urgenţă adoptate în principiu pentru conformarea cu observaţiile comisiei. De asemenea ar urma să examineze, în vederea adoptării, un proiect de aviz referitor la Codul Penal şi la Codul de procedură penală.

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis joi să o citeze pe Elena Udrea la penitenciarul în care este închisă în Costa Rica, în două procese pe care le are pe rolul acestei instanţe.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat duminică seară, la Roma, că pacea socială în România se reclădeşte.

Victoria Marinova, directoarea şi prezentatoare a postului regional TVN din Bulgaria, a fost ucisă cu brutalitatea în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind al treilea jurnalist asasinat în Uniunea Europeană în mai puţin de un an, informează Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP).

Prima zi de referendum a adus la urne sute de mii de români. Reprezentanţii Bisericii şi politicienii de la putere au fost primii care au răspuns la întrebarea din buletinul de vot.

În acest weekend, sunteţi chemaţi la urne să vă spuneţi opinia în legătură cu definirea căsătoriei: să fie uniunea dintre un bărbat şi o femeie, cum doreşte Coaliţia pentru Familie, sau dintre soţi, ca până acum. Trebuie să fiţi bine informaţi însă, pentru că nu veţi găsi pe buletinul de vot această întrebare adresată direct, ci o alta foarte generală. În plus, este bine să ştiţi că la acest referendum nu se folosesc tablete electronice, acel sistem informatic în care sunt introduse datele alegătorilor şi care face imposibil votul multiplu. De asemenea, un alt aspect pe care să îl aveţi în vedere: refrendumul nu este valid dacă nu se prezintă la urne cel puţin 30% dintre alegătorii înscrisi pe listele de vot.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, afirmă, că, în anul 2018, educaţia nu doar că nu mai reprezintă o prioritate naţională, ci este „atacată” prin seria măsurilor distructive, iar „şcoala românească” a rămas doar un simbol.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă, aflată într-o vizită în judeţul Bacău, s-a exprimat greșit de mai multe ori. A spus, printre altele, „dezastrele produse de calamități”  și că a „văzut anumite lucruri care nu sunt conforme cu realitatea”. Toate astea, chiar de Ziua Mondială a Educației.

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« October 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31