Stiri locale iasi - Results from #20

Ultimul Corvette C5 produs de compania Chevrolet a fost scos de curand la vanzare in America. Respectivul exemplar are numai 46 de kilometri la bord si va ajunge la cumparatori alaturi de ambalajul original.

Cei mai mulţi dintre noi când vor să vândă o maşină pun un anunţ pe internet, fac câteva poze cât mai frumoase ca să o pună în evidenţă şi cam asta e tot. Însă Eugene Romanovsky, un artist care se ocupă de efecte vizuale a dus procesul de vindere a maşinii sale la un alt nivel.

O fermă zootehnică a fost scoasă la licitație publică pentru neachitarea unor credite bancare obținute în urmă cu zece ani.

Un BMW 750iL în care se afla Tupac în momentul în care a fost asasinat este scos la vânzare. Prețul cerut este însă unul exorbitant: 1.5 milioane de dolari.

Sunt multe mașini care au scris istorie și în care s-a scris istorie. Pentru fanii muzicii rap, exemplarul BMW Seria 7 în care a fost ucis legendarul Tupac Shakur este, cu siguranță, o mașină în care s-a scris istorie.

Chiar dacă este o pagină nefericită, asta nu face ca mașina să fie mai puțin valoroasă. Motiv pentru care, exemplarul BMW Seria 7 în care și-a găsit sfârșitul Tupac în noaptea de 7 septembrie 1996, a fost scoasă la vânzare pentru o sumă impresionantă.

Limuzina, în versiunea 750iL, are 144.000 de kilometri la bord și încă mai păstrează la interior urmele gloanțelor folosite în asasinat. Imediat după tragedie, mașina a fost confiscată de poliția din Las Vegas pentru investigații.

După ce acestea au fost finalizate, mașina a fost restaurată, cu excepția panourilor de uși, ca o mărturie a ceea ce s-a întâmplat în interior.

Exemplarul a schimbat mai mulți proprietari, iar acum se vinde cu o sumă incredibilă: 1.5 milioane de dolari. Asta în condițiile în care un BMW 750iL asemănător, dar fără o poveste atât de tragică, costă de 150 de ori mai puțin.

Sursa: automarket.ro

Eliminarea timbrului de mediu de la 1 februarie 2017 se reflectă în creşterea numărului de maşini aflate la vânzare, în primul rând ca urmare a vânzării maşinilor cumpărate de români înainte de 31 decembrie 2006, cu care rămăseseră aceştia şi pe care nu le-au mai putut vinde, din cauza taxelor prea mari, a spus Nicolae Răgălie, directorul Autovit, cel mai mare târg de maşini second-hand din România.

„Foarte mulţi oameni au rămas captivi, n-au putut să vândă maşinile ca urmare a timbrului de mediu, care era foarte mare.  De exemplu la o maşină Euro 4, cu un motor de 2.000 cm cubi, se putea plăti un timbru de mediu de 2.000-2.500 euro. Dacă doreau să o vândă, o maşină oricum după 4-5 ani rămâne la jumătate de preţ  şi dacă mai plăteau o taxă de 2.500 de euro, nu mai luau nimic pe ea. Atunci toţi aceşti oameni captivi vin acum şi se elibe­rează“, a spus Nicolae Răgălie, invitat la ZF Live.

O parte din banii obţinuţi din vânzarea maşinilor second-hand se îndreaptă spre maşinile noi, însă în comparaţie cu locuitorii altor state mai dezvoltate, românii nu-şi permit să deţină  maşini noi, nivelul de salarizare fiind mai redus.

„În România plecăm de la un salariu mediu pe economie de 2.100 de lei, niciodată n-o să-ţi permiţi să-ţi iei o maşină nouă, iar românul vrea să epateze. Atunci se îndreaptă spre maşinile la mâna a doua“.

Profitul târgului de maşini second-hand Autovit este de 900.000 de euro anual, a mai spus Nicolae Răgălie.

Dacă anul trecut o maşină stătea în târg aproape o lună până să se vândă, după data de 1 februarie, timpul se poate înjumătăţi.

„Calculul era următorul: te gândeai să vinzi maşina, stabileai un preţ la care adăugai ce plăteşte cumpărătorul, ca timbru de mediu şi se ajungea la o valoare. Dacă o maşină era 6.000 de euro, cu timbrul se ajungea la 8.000. Acum vânzătorul creşte preţul cu 1.000 de euro, iar cumpărătorul plăteşte cu 1.000 de euro mai puţin, pentru că nu mai plăteşte timbrul de mediu. Atunci ei se întâlnesc la mijloc, la noi la târg se negociază orice“.

Directorul Autovit spune că la târg se pot obţine reduceri de 500 de euro, marja de negociere fiind de 5-10%. La târg se găsesc maşini  second-hand pornind de la un preţ de 1.500 de euro până la 80.000 de euro.

Aproape 1.500 de maşini sunt expuse permanent la Autovit, iar spaţiile pentru expunere au un grad de încărcare de peste 95%, iar în anumite zile de duminică, gradul este de 100%, a mai spus Răgălie.

Tariful de expunere porneşte de la 50 de lei, însă poate fi şi 10 lei sau se pot face contracte pentru 50 de euro pe lună.

Într-o zi de weekend se pot face şi 100-150 de tranzacţii la Autovit, iar odată cu elimarea timbrului de mediu, după data de 1 februarie, numărul aces­tora a crescut, a mai spus directorul târgului de maşini.

„Vedem schimbarea din târg, vin alte maşini, vedem rulajul, acum maşinile stau mai puţin. Este importul de ma­şini second-hand, sunt oa­meni care s-au specia­lizat, persoane fizice“.

Dintre maşinile care sunt scoase la vânzare la târg, aproape 20-25% sunt din România, în timp ce 75% dintre acestea sunt aduse din afa­ra ţării de către comercianţi. Totuşi, pentru românii care nu îşi pot permite să-şi cumpere maşini noi, de­­cizia de a eli­mina timbrul de mediu a fost bine­ve­nită, susţine Răgălie.

„A fost o decizie foarte bună eliminarea timbrului de mediu  pentru oamenii care cumpără aceste maşini, a fost o decizie excepţională, pentru că pot cumpara maşini la un preţ redus“.

Directorul Autovit se aşteaptă ca numărul vizitatorilor şi al tranzacţiilor cu maşini să crească.

„În 2017, vânzările de maşini vor creşte cu cel puţin 20%, ne aşteptăm şi pe vânzarea de piese auto, con­su­ma­bile, să fie pe acelaşi trend de creştere. Businessul per total sper să aibă o creştere de 10%“.

În ce priveşte o eventuală accen­tu­are a poluării, determinată de creş­terea numărului de maşini vechi pe piaţă, ca urmare a eliminării timbrului de mediu, Nicolae Răgălie nu vede acest risc, pentru că maşinile vechi vor dis­părea de pe piaţă în mod natural.

Citeşte continuarea în Ziarul Financiar

Nissan a pierdut procesul din Coreea de Sud prin care a încercat să demonstreze că SUV-ul Qashqai nu utilizează niciun dispozitiv pentru trucarea emisiilor. Autoritățile locale susțin că japonezii au obținut ilegal certificarea modelului.

Coreea de Sud este una dintre țările care a adoptat o poziție dură împotriva constructorilor auto după apariția scandalului Dieselgate. De altfel, de la începutul acestui an,

10 modele Nissan, BMW și Porsche nu au mai avut drept de comercializare, iar printre cei mai afectați producători a fost Nissan.

Autoritățile locale au interzis comercializarea modelului Nissan Qashqai sub acuzația că acesta include un dispozitiv care dezactivează sistemul de reducere a emisiilor atunci când mașina este condusă în regim normal pe străzi.

Constructorul japonez a dat autoritățile în judecată, însă curtea de justiție a dat dreptate statului, astfel că sancțiunea este valabilă în continuare. "Este rezonabil să credem că, în acest caz, vehiculul a obținut certificarea prin mijloace ilegale și false", precizează curtea.

Oficialii Nissan insistă însă că nu folosesc dispozitive pentru trucarea ecmisiilor. "Este regretabil. Nu există nicio schimbare în poziția noastră că nu am folosit niciun dispozitiv ilegal în mașinile noastre", a precizat purtătoarea de cuvânt a Nissan.

Modelul în cauză este construit la fabrica Nissan din localitatea britanică Sunderland și utilizează un motor diesel de 1.6 litri furnizat de partenerii de alianță de la Renault. Pe lângă interzicerea de la vânzare, Nissan a fost sancționată cu o amendă de aproximativ 280.000 de dolari și a fost nevoită să recheme în service 814 unități de Qashqai vândute în această țară.

 

Sursa: automarket.ro

Astazi, începând cu ora 13, lichidatorul SMDA Insolvency SPRL Mureş scoate la licitaţie publică cu strigare o serie de active mobile ale debitorului SC Fortus SA din Iaşi, dar şi o serie de clădiri şi terenuri.

In prezent, sunt scoase la vânzare 104 de active mobile, cu valorificare individuală, licitaţia pornind de la circa 9,3 milioane de lei fără TVA, activul Forjă Uşoară şi de matriţare şi terenul aferent de 12.322,80 mp, ce porneşte de la suma de aproape 880.000 de euro fără TVA, activele hală de zgură veche şi hala CFR, plus terenul aferent, acestea pornind de la suma de 660.000 de euro, fără TVA, terenul de sport în suprafaţă de peste 3.300 mp, ce porneşte de la suma de 129.900 de euro fără TVA.

Ultimul teren scos la licitaţie este terenul liber dintre UTCG şi SMS în suprafaţă de peste 60.600 mp, ce porneşte la licitaţie de la suma de  peste 2.400.000 de euro. Licitaţia va avea loc la sediul administratorului judiciar din Tg. Mureş iar în cazul nevalorificării bunurilor, licitaţiile se vor relua în fiecare zi de luni, la aceeaşi oră, până la vânzarea lor. Licitaţiile au loc în contextual în care, fostul combinat de utilaj greu, Fortus SA se află în insolvenţă. Potrivit datelor raportate la Fisc pe 2015, Fortus avea o medie de 508 salariaţi. În anul 2015, cifra de afaceri a ajuns la peste două milioane de lei, în timp ce pierderile au fost de peste zece ori mai mari, depăşind 20 de milioane de lei. Datoriile acumulate au ajuns la aproape 429 milioane de lei. Pentru acoperirea acestor datorii, administratorii judiciari au scos la vânzare numeroase active, unul dintre cele mai importante fiind pavilionul central din CUG, estimat la o valoare de 2,9 milioane euro, plus terenul aferent, estimate la 2,4 milioane euro.

Aflată în procedură de clasare din luna martie a anului trecut, Casa Mironescu din Tazlău a fost vândută, fără ca moștenitorii să fi anunțat Direcția pentru Cultură Neamț, instituția care avea drept de preempțiune. Vânzarea s-a făcut destul de discret, în sensul că un localnic, care a dorit să achiziționeze imobilul, s-a dus și a luat legătura direct cu moștenitorii (ei locuind în Cluj, Brașov și Bacău).

Anunțul, care apăruse pe internet în primăvara lui 2016, conținea o descriere completă a imobilului, inclusiv o parte din istoric, probabil în ideea de a fi cât mai tentant: «Vând casă la țară intravilan (suprafața construită aproximativ 400 mp) cu teren (livadă cu meri și pruni de 1400 mp) în suprafață totală de 1800 mp, în comuna Tazlau, Județul Neamț, Romania, la preț super-avantajos de 20.000 euro. Casa si terenul se află în comuna Tazlău, Ia o depărtare de 20 km de gara Roznov și la aproximativ 38 km de Piatra Neamț, pe DN156A. Casa este construită pe fundație solidă din piatră, pe două nivele, cu târnaț (prispă – n.red.) din lemn, scară exterioară și cu un turnuleț situate Ia nivelul acoperișului, are o fântână la intrare și montat hidrofor în exterior, iar în casă are toaletă și montată instalație de apă!

Casa se află la strada Principală, la numărul 34, din comuna Tazlău, într-o zonă liniștită, împădurită cu brazi și în apropierea râului Tazlău și a Mănăstirii Tazlău. Casa (moșia sau conacul, cum era denumirea pe vremuri) este unicat decorată și mobilată, interior-exterior și este împrejmuită de o frumoasă terasă din lemn, are ca facilități: energie electrică, boiler electric, sobă de teracotă, fântână, loc de parcat mașina, anexe, etc.

În această casă a trăit și a locuit medicul și scriitorul I.I. Mironescu, născut la Tazlău. Actuala casă memorială, este în prezent proprietate privată, cu trei proprietari de drept, după succesiunea efectuată de moștenitorii de drept atât ai casei, cât și ai terenului. Casa a aparținut doctorului și scriitorului I.I.Mironescu, care a fost și învățător în satul Tazlău. Acesta a urmat școala primară în Tazlău și Piatra Neamț, după care și-a făcut studiile liceale la Liceul Internat din lași. Acesta a urmat cursurile la Facultatea de Medicină din Iași. În 1912 își susține doctoratul în medicină și lucrează ca doctor cu specialitatea în dermatologie la Berlin, el este numit profesor la Facultatea de Medicină în 1921, unde va sta până în 1939, devenind și șeful Clinicii de Dermatologie de la Spitalul ”Sfântul Spiridon”.

I.I. Mironescu a înființat la Tazlău un sanatoriu pentru relaxarea persoanelor cu surmenare fizică sau morală, unde s-au perindat nume de seamă ale literaturii române.

Casa din Tazlău era, cu mult timp în urmă, și locul de întâlnire și relaxare spirituală al multor personalități marcante de cultură din jurul revistei ”Viața românească”,printre care amintim de: Mihail Sadoveanu, Garabet Ibrăileanu, Panait Istrati, George Topârceanu, Otilia Cazimir, Păstorel Teodoreanu, Ionel Teodoreanu. În trecut, casa memorială scoasă la vânzare a fost amenajată ca muzeu, în prezent este proprietate privată, dar cu o valoare istorică deosebită, ea necesită în prezent mici renovări și reparații de consolidare, atât în interior, cât și în exterior.

Decorul și zona comunei Tazlău unde se află situată casa și terenul, este unul foarte frumos, înconjurată de munte si brazi, puternic ozonificată, este ideală pentru relaxare sau pentru a petrece vacanța! Casa poate fi restabilită și folosită ca și Pensiune Turistică, loc de relaxare și de petrecere a timpului liber, aceasta fiind o atracție deosebită și din punct de vedere istoric. Solicit respectuos să fiu sunat doar de persoane serioase, cu adevărat interesate de anunț, în afara zilelor de Sâmbătă și Duminică. Prețul nu este negociabil!».

* ”A venit cu actul de vânzare-cumpărare la primărie și atunci am aflat”

Din momentul când oferta a devenit publică, a început agitația, însă, până la urmă, nicio instituție nu a cumpărat casa memorială. ”Dl. Iacoban, care era președinte al Consiliului Județean, a venit la Tazlău, împreună cu domnii Bumbu și Moisii, s-a discutat despre posibilitatea ca imobilul să fie cumpărat de Consiliul Județean, dar, până la urmă, nu s-a concretizat”, a declarat Constantin Machidon, primarul de Tazlău. ”Dacă am văzut că nu apare nicio șansă de nicăieri, ne gândeam cum am putea face să cumpărăm noi casa și, spre sfârșitul anului trecut, a apărut băiatul ăsta, care lucrează ca șofer de TIR în Germania, cu actul de vânzare-cumpărare la primărie. Atunci am aflat și noi că s-a vândut și i-am atras atenția să o lase așa, muzeu memorial, că e o grămadă de istorie acolo și ar fi păcat. M-a asigurat că o va păstra așa cum este și-și va amenaja o singură cameră, undeva la etaj. Acum cheia este la mama lui, în caz că vrea cineva să meargă să viziteze, iar el a plecat înapoi la muncă, în Germania. Din câte îl știu, este băiat serios și, dacă a spus că va rămâne casă memorială și se apucă de renovări imediat după ce dă căldura, așa va face”.

Casa Mironescu este unul din cele două simboluri ale comunei Tazlău, alături de mănăstirea ctitorită de Ștefan cel Mare. Cum nu s-a ocupat nimeni îndeaproape de întreținerea imobilului, deja pe fațadă se văd urmele ploilor care s-au prelins, subtil, pe ”traseul” instalației electrice. Și acoperișul pare a avea nevoie să fie schimbat.

* ”Cât timp e în procedură de clasare, ar fi trebuit să ne anunțe”

Un an începând din clipa în care a fost declanșată procedura de clasare, orice imobil este protejat prin lege ca și cum ar fi monument ”cu drepturi depline”, ceea ce este valabil și în cazul Casei Mironescu. Numai că, până în luna martie 2017, când deja expiră termenul de un an, este foarte puțin probabil ca lista monumentelor din județul Neamț să fie îmbogățită cu muzeul memorial de la Tazlău. Și, în această situație, imobilul va reveni la statutul lui inițial, de ”proprietate privată”, și va depinde exclusiv de voința proprietarului. Care, e adevărat, a promis că va face tot ce depinde de el ca unul dintre simbolurile comunității să rămână, în continuare, viu.

Primarul de Tazlău spune că ar fi bine ca în casa memorială să se organizeze cenacluri și seri de poezie, ca în timpurile bune, pentru că, de vizitat, ”nu se prea înghesuie lumea”.

Rocsana Josanu, directoarea Direcției pentru Cultură Neamț, a fost mai surprinsă decât primarul să afle că deja casa s-a vândut: ”Noi am notificat proprietarii și aveau obligația să ne anunțe în cazul vânzării, ceea ce n-au făcut, deși aveam drept de preempțiune. E încă o picătură într-o mare de dezamăgiri vizavi de sensul în care se mișcă lucrurile. Singurul beneficiu pe care-l aveau proprietarii de monumente era scutirea de impozit pe clădire și pe teren, dar s-a modificat legea și această scutire este acum la latitudinea autorităților locale. Așa că, dacă vrea primarul, e bine, dacă nu, nu. În schimb, lista obligațiilor e lungă. Bunăoară, dacă noul proprietar al Casei Mironescu vrea să se apuce de lucrări până în luna martie, are nevoie de aviz de la noi, dacă începe mai târziu și imobilul iese din perioada de un an, în care este considerat monument, iar, între timp, nu este clasat, nu mai are nevoie de aviz”.

Casa din Tazlău a fost amenajată ca muzeu memorial în anul 1969, la inițiativa Rodicăi Mironescu, fiica lui Ioan I. Mironescu. Ea a strâns obiecte personale de-ale tatălui ei, dar și fotografii, schițe, cărți, însemnări și note, și a reconstruit, în două încăperi, atmosfera din perioada când a trăit medicul și scriitorul I.I. Mironescu.

Gard în gard cu muzeul, este o altă casă deosebit de frumoasă, care a fost a boierului Broșteanu. Moștenitorii acestuia – care, și ei, lucrează în Germania – au început s-o renoveze, i-au făcut gard nou și i-au schimbat acoperișul. La fel ca muzeul memorial, Casa Broșteanu nu este clasată, dar stârnește admirația oricărui trecător, care-și dă seama că, dincolo de gard, e o parte din însăși istoria localității.

 

Sursa: mesagerulneamt.ro

Dacia Sandero a fost pe primul loc în vânzările de mașini noi din Franța adresate persoanelor fizice în luna ianuarie, cu o cotă de piață de 5.7%. Marca românească este pe locul 4 în clasamentul general dedicat persoanelor fizice.

Franța este de departe cea mai importantă piață pentru Dacia, iar anul trecut vânzările au crescut cu peste 13%, la 110.000 de unități

Prima lună a noului an a adus noi performanțe majore pentru cel mai popular model al mărcii, Dacia Sandero, care a fost pe primul loc în vânzările adresate persoanelor fizice.

Astfel, Sandero a acaparat 5.7% din piața destinată persoanelor fizice, reușind să depășească modele precum Citroen C3 (5%) și Peugeot 208 (4.8%). În schimb, Renault Clio, care are o cotă de piață de 4.7% în rândul persoanelor fizice, ocupă prima poziție în clasamentul general, ca urmare a preferinței pentru acest model din partea persoanelor juridice.

În acest clasament general, care ia în calcul atât vânzările adresate persoanelor fizice, cât și cele pentru persoane juridice, Dacia ocupă locul 4 cu vânzări de 8.653 de unități și o cotă de piață de peste 10%. Rezultatul este unul așteptat în condițiile în care 88% din vânzările înregistrate de Dacia în luna ianuarie s-au adresat persoanelor fizice.

Comparativ cu prima lună a anului trecut, vânzările totale înregistrate de Dacia pe piața franceză au înregistrat o scădere nesemnificativă de numai două unități. Practic, la nivelul pieței, Dacia a înregistrat o stagnare, deși vânzările totale de mașini noi în Franța au crescut cu 10.6%, de la 138.400 la 153.055 de unități.

 

Sursa: automarket.ro

Compania brașoveană Visual Fan, deținătoarea mărcii Allview, a înregistrat în 2016 o creștere a cifrei de afaceri de peste 10%, comparativ cu anul anterior. Device-urile celui mai popular brand autohton au ajuns în 2016 în mâinile a peste un milion și jumătate de utilizatori.

O creștere spectaculoasă în preferințele clienților Allview a înregistrat gama Soul. Terminalele din seria X3 Soul s-au bucurat de o creștere de 100%, spre deosebire de seria anterioară, X2 Soul, ceea ce evidențiază apetitul tot mai mare al utilizatorilor pentru smartphone-uri performante cu un design atrăgător.

10% din totalul cifrei de afaceri a fost generat pe piețele externe în care sunt exportate produsele Allview.

2016 a însemnat totodată intrarea Allview pe segmentul soluțiilor smart home, odată cu lansarea proiectului Siebo Smart Home, un sistem care în formulă completă include un număr impresionant de senzori, o oglindă inteligentă și o cameră cu rol de unitate centrală.

În contextul luptei aprige dintre competitorii care activează pe piața IT&C, dar și a exigențelor tot mai crescute din partea clienților, am reușit să ne consolidăm o poziție importantă în topul preferințelor românilor. E o poziție care ne onorează și ne obligă să ne străduim mai mult pentru a continua împreună pe calea spre noi tehnologii uimitoare”, a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview.

Sursa: noobz.ro

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« October 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31