Stiri locale iasi

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi organizează un curs dedicat prezentării şi explicării Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date. Cursul se va desfăşura în data de 15 martie şi va avea o durată de 8 ore.

 Reg

 Regulamentul General de Protecţia Datelor (GDPR) va avea directă aplicabilitate începând cu data de 25 mai 2018. Sub incidenţa GDPR intră aproape orice entitate (firmă, instituţie, organizaţie) care prelucrează date cu caracter personal. Regulamentul General Privind Protecţia Datelor va afecta orice companie care derulează afaceri pe teritoriul UE.

 Cursul se adresează antreprenorilor şi responsabililor în domeniile: juridic, IT, resurse umane, vânzări, marketing. Durata totală va fi de 8 ore, din care 4 ore de predare şi 4 ore interactive cu participanţii, care pot să adreseze propriile întrebări şi să înţeleagă paşii care trebuie urmaţi într-un proiect de implementare a GDPR.

 Subiecte abordate: sisteme de protecţie a datelor cu caracter personal, reglementări şi legislaţie europeană şi naţională; termeni şi principii; consimţământ; categorii speciale de date; drepturile persoanei vizate; rolul, funcţia şi relaţia DPO (Data Protection Officer) cu Autoritatea Naţională de Supraveghere; politici şi proceduri privind protecţia datelor cu caracter personal la nivelul organizaţiei.

 Lectorul cursului este un specialist în acest domeniu: Adrian Munteanu, profesor universitar doctor în cadrul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor; co-preşedintele filialei din România a IAPP (International Association of Privacy Professionals) şi instructor certificat IAPP; expert ENISA în domeniul managementului riscurilor.

 „Protecţia datelor cu caracter personal în acord cu noul regulament UE reprezintă un subiect foarte sensibil şi care devine cu atât mai presant, cu cât ne apropiem de termenul de aplicare directă a GDPR, respectiv luna mai a acestui an. Regulamentul nu este un text foarte confortabil de parcurs, de înţeles şi de aplicat, i se pot da multe interpretări şi, de aici, erori în implementare. Organizăm acest curs cu sprijinul unui reputat specialist în domeniul protecţiei datelor şi al managementului riscurilor, Adrian Munteanu, pentru a oferi participanţilor o imagine de ansamblu a ceea ce presupune GDPR la nivel de firmă sau organizaţie, cum anume trebuie abordat regulamentul şi care sunt paşii după care să te ghidezi pentru a-ţi elabora propria procedură internă” a declarat  Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.

 Datorită caracterului interactiv al cursului, numărul de locuri este limitat.

 Persoanele doritoare să participe la curs  sunt invitate să se înscrie online pe site-ul Camerei de Comerţ, www.cciasi.ro.

 Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi

Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” în 2018 a fost publicat pe site-ul instituţiei, urmând ca aceasta să se desfăşoare în două etape, în perioada 31 iulie - 24 august. O noutate este faptul că cei care au obţinut în timpul liceului premii sau menţiuni la olimpiade şcolare naţionale sau internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei nu mai trebuie să susţină probele scrise.

Un polițist cu atribuţii de logistică în cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă nr. 1, acesta este șoferul care a ieșit cu bâta în mână, în București, fiind pe contrasens.

Anul acesta, Festivalul umbrelelor, aflat la cea de-a doua ediție, va ține nu una, ci două zile! Dans, fotografie, jazz, poezie, modă, dansuri populare, ateliere de creație pentru copii și adulți, teatru, parada personajelor îndrăgite din povești, Stand Up Comedy, Zumba, Salsa, muzică populară, pași de tango, folk sau cântece de altădată! Toate acestea vor fi expresia unei mișcări cultural-artistice de amploare ce va aduce în inimile participanților bucuria, jocul, copilăria, starea de bine, armonia!

European Broadcasting Union (EBU), organizatorul Eurovision Song Contest, modifică regulile competiţiei şi interzice „orice formă de propagandă politică” în cadrul evenimentului, după ce la ediţia din acest an a concursului Ucraina a împiedicat accesul în teritoriu cântăreţei Julia Samoylova, care ar fi trebuit să reprezinte Rusia la Kiev, informează The Hollywood Reporter.

Fotbalul pe care îl ştim e pe punctul de a suferi modificări radicale. FIFA are în plan introducerea a 5 noi reguli, cu care fotbalul să devină mai atractiv.

Poliția Rutieră Suceava are în dotare încă două radare neinscriționate noi, care verifică șoferii din trafic. Este vorba despre o mașină Dacia Logan, de culoare roșie, cu numărul SV 57 UPC și o Dacia Logan de culoare albă, cu numărul SV 11 SGH.

Marcel Iacob va ofera sansa de a avea masa plina de Paste. Începând de astazi, Compania Marcel pune la bataie un generos cos cu produse din bucataria moldoveneacsca!Daca doriti sa retraiti momente savuroase si sa regasiti gustul produselor din copilarie, nu mai stati pe gânduri! Cosul cu produse Marcel va asteapta!

REGULAMENT SI CONDITII DE PARTICIPARE:

Intră pe pagina noastră de Facebook si răspunde la întrebarea " În ce localitate sunt preparate produsele Companiei Marcel?" si da share acestei postari, apoi convinge-ti prietenii sa-ti dea like-uri!  Cine va primi cele mai multe like-uri va castiga generosul cos oferit de Compania Marcel.

Concursul începe LUNI (10 aprilie) si se desfasoara în perioada 10-13 aprilie.

Concursul se va incheia joi, 13 aprilie, la ora 13. 00.

Castigatorl concursului va fi anuntat joi, 13 aprilie, ora 17.00.

Nu pot participa la concurs angajatii sau rudele angajatilor companiei Marcel.
 
Premiul se livreaza in unul dintre magazinele Marcel din Jud Iasi sau Neamt.
 
Validarea castigatorului va fi facuta de o comisie formata din minimum 3 membri. 

Succes!

Câstigatorul îsi da acordul ca imaginea lui sa fie folosita în promovarea campaniei privind desfasurarea prezentului concurs. Concret, fiecare câstigator va fi fotografiat si/sau filmat în momentul când îsi ridica premiul. Imaginile vor fi postate pe pagina de Facebook Iasi TV Life si/sau Marcel si vor aparea în stirile video de prezentare a concursului si a rezultatelor acestuia, materiale ce vor fi difuzate pe postul de televiziune Iasi TV Life.

Liderii Sanitas incearca sa gaseasca solutii. Este nevoie de noi regulemente de acordare a sporurilor in care sa fie introduse si propunerile facute de membrii Sanitas astfel incat acestea sa nu fie diminuate. Ministerul Sanatatii a propus un regulament care acorda procentaje mai mici la sporurile unor anumiti angajati din sistemul medical. Liderii Sanitas, considera ca s-ar realiza o nedreptate daca ar fi pus in practica acest regulament si ca ar intra in contradictie cu programul de guvernare fiindca ar duce la diminuari salariale importante.

Judecătorii CCR discută în şedinţa de marţi două sesizări formulate de Valeriu Zgonea înainte de revocarea sa prin care acesta cere verificarea constituţionalităţii modificărilor aduse de majoritatea PSD la Regulamentul Camerei Deputaţilor şi a hotărârii de vacantare a funcţiei de preşedinte.

Ordinea de zi oficială cuprinde sesizarea lui Valeriu Zgonea în calitate de şef al Camerei Deputaţilor privind hotărârea de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor şi cea de vacantare a funcţiei de preşedinte.

''În concordanţă cu prevederile Regulamentului, preşedintele Camerei este singurul abilitat în afară de grupurile parlamentare. Bineînţeles (că am sesizat CCR-n.r.) şi va fi judecată pe 21 iunie. Am depus sesizarea în urmă cu câteva zile, în termenul legal'', declara săptămâna trecută fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea pentru MEDIAFAX.

El a afirmat că a invocat în sesizarea făcută la CCR faptul că prin modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor se încalcă ''tot ce este strict legat de atribuţiile constituţionale''.

''Am atras atenţia că modificările la Regulament, în forma în care au fost făcute, încalcă prevederi ale CCR (…) Acolo sunt câteva noţiuni care au fost modificate neregulamentar de Comisia de regulament şi au fost încălcate de la articolul 85 până la articolul 155. Am atras atenţia că sunt câteva expresii care redefinesc dreptul şi CCR este singura care se poate pronunţa asupra constituţionalităţii modificărilor aduse Regulamentului Camerei. Modificările care au fost făcute nu respectă spiritul Constituţiei, din punctul meu de vedere. Ele sunt aplicabile, ieri a fost făcută revocarea preşedintelui, ceea ce înseamnă că din expresia pe care o folosesc constituţionaliştii este un act legal şi regulamentar, dar neconstituţional'', a explicat Valeriu Zgonea.

Revocarea lui Zgonea s-a produs după ce adresa Comisiei de stat privind revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor a fost înaintată Birourilor Permanente reunite, iar acestea au decis să transmită punctul de vedere al Comisiei către Cameră, care a introdus-o apoi pe ordinea de zi a Biroului Permanent şi a plenului de luni. Deputaţii au adoptat proiectul de hotărâre pentru revocarea lui Valeriu Zgonea cu 167 de voturi "pentru", 32 "împotrivă" şi o abţinere.

Deputaţii au adoptat şi o serie de modificări la regulamentul Camerei cu 204 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi 88 de abţineri, introducând două noi modalităţi de revocare a preşedintelui acestui for- prin vot sau prin retragerea sprijinului politic.

Deputaţii au modificat articolul 21, alin. 4 din regulamentul Camerei, după cum urmează: ''Calitatea de Preşedinte al Camerei Deputaţilor (...) încetează înainte de expirarea mandatului ca urmare a revocării în condiţiile prezentului regulament sau, încetează de drept, în următoarele condiţii: lit. d) în caz de pierdere a sprijinului politic, potrivit art. 32, alin. (3) din legea nr. 96 / 2006, republicată, la data informării plenului Camerei Deputaţilor despre încetarea calităţii de membru al Biroului Permanent''. Articolul în vigoare anterior prevedea doar: ''Calitatea de preşedinte al Camerei Deputaţilor sau cea de membru al Biroului permanent încetează în urma demisiei, a revocării sau a pierderii calităţii de deputat''.

O altă modificare a regulamentului Camerei pentru facilitarea demiterii lui Valeriu Zgonea a fost adusă articolului 26 şi prevede cine poate face propunerea de revocare din funcţie. Astfel, potrivit amendamentului depus şi adoptat, noul articol are următoarea formulare: ''Propunerea de revocare (n. r. a preşedintelui Camerei Deputaţilor) se face în scris de către liderul grupului parlamentar respectiv (n.r. care l-a propus). Articolul în vigoare prevede că ”propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar căruia îi aparţine membrul biroului a cărui revocare se solicită''.

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a declarat la începutul lunii mai că o revocare a lui Zgonea ar fi constituţională. Întrebat la Digi 24 despre condiţiile în care Zgonea poate fi revocat, Zegrean a subliniat că acest lucru este posibil pentru că ''regulamentul spune că grupul care l-a propus''.

El a explicat că nu există nicio condiţionare legată de apartenenţa şefului Camerei la partidul care îl susţine pentru funcţie. ''Putea un grup să propună un preşedinte care nu e din grupul lor. Nu e interdicţie'', a arătat Zegrean. ''Or să spună că m-am antepronunţat'', a mai glumit el.

Sursa: mediafax.ro

Page 1 of 2
Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« September 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30