Stiri locale iasi

Psihologia – calea și soluția pentru un mediu educațional

de calitate, sigur și echilibrat

            Implementarea unei modalități eficiente de evaluare psihologică a profesorilor și creșterea numărului de consilieri școlari constituie priorități pentru o educație de calitate.

            „Complexitatea sistemului educațional românesc și a problemelor specifice implică și interacțiunea dintre profesori, care trebuie să fie modele și repere pentru tineri, și elevii cu un contur al personalității încă nedefinit, aflați într-o continuă căutare prin labirintul cunoașterii, parcurgând drumul dificil al înțelegerii lumii, dar și al înțelegerii de sine. Interacțiunea nu vizează doar aspecte profesionale, didactice, cuprinse în cadrul procesului de predare-învățare-evaluare, ci și numeroase și consistente elemente de ordin psihologic, relații interumane, apreciere sau rezervă, simpatii și rețineri, comunicare caldă, empatică sau relații reci, distante, toate determinate de trăsăturile de personalitate, de temperament, de datele psihice ale fiecărui actor implicat, aspecte ce nu pot fi încadrate în planuri de lecții sau într-un curs anume.”

            Deputat PSD  Camelia GAVRILĂ atrage atenția în Plenul Camerei Deputaților  asupra importanței evaluării psihologice periodice a cadrelor didactice, a personalului didactic auxiliar și chiar nedidactic, demers ce se cere urgentat la nivel de sistem educațional în întregul său.Pe de altă parte, la fel de importantă este și problema consilierii psihologice a elevilor, unde semnalăm din nou numărul insuficient de consilieri școlari, care să ajute tinerii să reziste factorilor de presiune psihică, mediului social complex, tensiunilor familiale, dificultăților de învățare, dar și tentațiilor negative dintr-o lume contrastantă și inegală valoric.

”Într-o recentă declarație politică am prezentat la tribuna Parlamentului situația consilierilor școlari din România, am realizat demersuri și am abordat conducerea Ministerului Educației Naționale, a Departamentului de Resurse Umane pentru o analiză eficientă și riguroasă a situației reale și a posibilităților de creștere a numărului acestora, de alocare a unui număr mai mare de consilieri, specialiști în psihologie și pedagogie. În acest sens, la acest moment se evaluează  la nivelul Ministerului Educației Naționale  posibilitatea creșterii numărului de consilieri școlari, specialiștiîn psihologie și pedagogie, care să asigure suportul psihologic și consilierea în carieră, absolut necesare într-un mediu educațional responsabil”,  a declarat deputatul ieșean Camelia Gavrilă.

Potrivit unui studiu realizat de UNICEF România, rata fenomenelor de violență în școli în anul 2016 a fost de peste 13.000 de cazuri raportate, fie că vorbim despre conflicte între elevi și profesori, între adulți implicați în diferite activități ale școlii etc., cu un procent de 82% mai mare în cartierele periferice față de zonele centrale, unde rata este de 73%. România ocupă poziții critice în statisticile Uniunii Europene, întrucât unul din trei copii este cel puțin o dată agresat fizic pe întreaga perioadă a ciclurilor școlare, după cum și cazurile de violență domestică afectează copiii, fie că sunt ei înșiși victime, fie că asistă la scene violente consumate în familie.

Pentru diminuarea acestui fenomen, care umbrește și complică sistemul educațional românesc, o testare psihologică și, apoi, o evaluare psihologică a personalului din învătamant, care să permită o analiză nuanțată, completă și detaliată, precum și creșterea numărului de consilieri școlari reprezintă un prim pas, susține deputatul ieșean. Astfel, prin aceste măsuri  sunt vizate, atât categoria adulților implicatăîn demersul educational, cât și categoria elevilor care are nevoie de consiliere și orientare școlară.

Există și un suport legislative - evaluarea psihologică a personalului didactic din unitățile de învățământ este obligatorie în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1169/2011 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor, astfel încât testarea trebuie să fie anuală din punct de vedere medical, în virtutea unor contracte de servicii de specialitate pentru medicina muncii. Aceste prevederi legislative pot fi îmbunătățite și dublate de precizari clare, de termene și etape obligatorii. Școala reprezintă un microunivers social pentru copii, dar și locul unde profesorii își desfășoară activitatea și își petrec o bună parte din timpul lor instruind, modelând comportamente și personalități. Dezechilibrele regăsite, vulnerabilitățile individuale, cât și colective pot fi corectate dacă sunt depistate la timp, printr-o corectă evaluare psihologică și prin monitorizare continuă, atât în direcția cadrelor didactice, a personalului din școli, cât și a elevilor.

            Prof. dr. Camelia GAVRILĂ consideră că este necesarăcrearea unor grupuri de lucru mixte, formate din psihologi, pedagogi, psihiatri, sociologi, dar și specialiști în management educațional, care să propună soluții concrete pentru un nou model de evaluare psihologică, în acord cu nevoile școlii românești, folosind cele mai recente teste și tendințe în domeniu.

            În concluzie,în calitate de parlamentari, dar și ca profesioniști ai domeniului, avem datoria de a ne apleca atent asupra tuturor aspectelor ce țin de asigurarea unor condiții optime pentru derularea procesului de învățământ în școli, astfel încât tinerii să beneficieze nu doar de dotări și de un curriculum modern, dar mai ales de un confort psiho-social, acel „plus” intangibil fără de care nu există succes școlar.

Mai multe informații regăsiți pe site-ul www.cameliagavrila.com.

 

BIROUL DE PRESĂ

Deputat PSD de Iași

Prof. dr. Camelia GAVRILĂ

PREŞEDINTELE COMISIEI PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT,

ŞTIINŢĂ, TINERET ŞI SPORT

Elevii din clasele din învăţământul primar, dar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 28 octombrie - 5 noiembrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Ieșenii vor fi mai bine informați despre ceea ce înseamnă rujeola și cum poate fi  prevenită această infecție virală acută.

„Puterea faptei sta in puterea noastra!". Angajatii Antibiotice sprijina 52 de elevi aflati in risc de abandon scolar. Acestia sunt de la Scoala Valea Lupului si vor beneficia de avantajele proiectului chiar din prima zi de scoala.

O vorba veche spune ca "Un mar pe zi tine medicul departe". Asa se face ca peste 90.000 de copii din judetul Iasi au motive sa nu ajunga prea repede la doctor. Ultimul program guvernamental de promovare a consumului de alimente la scoala prevede ca in pauza mare, pe langa lapte si corn, elevii sa primeasca si cate un mar.

În această dimineață, în urma unui control în trafic efectuat de polițiștii rutieri, un bărbat de 43 de ani, din Tarcău a fost sancționat contravențional cu amendă de 630 de lei pentru transportul mai multor persoane decât numărul locurilor prevăzute în certificatul de înmatriculare al autovehiculului.

În fapt, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au efectuat un control pe DN 15, în localitatea Pângărați oprind în trafic un microbuz în regim de transport elevi, condus de bărbatul de 43 de ani.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că în microbuz se aflau 28 de elevi, cu 12 mai mult decât locurile prevăzute în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, fapt pentru care conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform art. 148 pct.2 din HG 1391/2006.


În urma aspectelor semnalate, astfel de acțiuni vor fi organizate pe raza întregului județ pentru sancționarea abaterilor săvârșite de această categorie de participanți la trafic, având în vedere siguranța elevilor transportați. Precizăm faptul că polițiștii au instruit periodic conducătorii de microbuze în regim de transport elevi cu privire la obligațiile pe care trebuie să le respecte pentru evitarea oricăror evenimente negative.

Sursa: stiri-neamt.ro

Nu au tot ce-si doresc dar au mers bucurosi la scoala. Sunt sutele de copii care provin din familii nevoiase si pentru care prima zi de scoala a fost un motiv de bucurie. Au mers la clase cu ghiozdanele pline de lucruri nou-noute.

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« June 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30