Stiri locale iasi

Ceremonia de repatriere din teatrul de operaţii din Afganistan a Batalionului 151 Infanterie Protecția Forței „Lupii Negri”, care a participat la misiunea NATO RESOLUTE SUPPORT (RS), s-a desfășurat miercuri, 6 septembrie, începând cu ora 11.00, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din municipiul Iași.

Guvernul va suporta cheltuielile de repatriere a româncei decedate în urma atentatului de la Londra, a declarat vineri premierul Grindeanu.

Peste 800 de cetăţeni români, depistaţi că stăteau ilegal în străinătate, au fost repatriaţi voluntar anul trecut, în special din Germania, Austria şi Belgia, fiind pentru prima dată când ţara noastră apare în top 15 al ţărilor de origine la repatrieri voluntare, anunţă OIM.

În anul 2015, la nivel mondial, peste 69.000 de migranţi au fost sprijiniţi de organizaţiile din domeniu pentru repatriere voluntară, cei mai mulţi alegând să plece din Germania, Austria, Belgia şi Grecia. Anul trecut a fost pentru prima dată când România a apărut în statistica Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), în topul ţărilor de origine în care migranţii au ales să se întoarcă. Mai exact, 800 de cetăţeni români, depistaţi că stăteau ilegal în ţări ca Germania, Austria sau Belgia au fost repatriaţi la cerere.

"În anul 2016, vorbim despre cifrele de până acum, dacă ar fi să facem un top zece al ţărilor de origine, ţări înspre care se întorc migranţii acasă, vedem că Albania este pe primul loc, cu peste 14.000 de cetăţeni, urmată de Iraq, cu peste 10.000, Serbia, Afganistan, Kosovo, Macedonia, Iran, Ucraina, Bosnia Herţegovina şi Muntenegru. Surprinderea noastră a fost să vedem puţin înspre locul 15 şi România. România şi anul trecut a avut aproape 800 de cetăţeni repatriaţi prin programe de repatriere voluntară, în special din Germania, Austria şi Belgia. De ce cu surprindere?Pentru că a fost prima oară când am văzut aceste cifre în datele statistice ale organizaţiei noastre. În cadrul organizaţiei noastre există şi programe de sprijin pentru persoane victime ale traficului de persoane. Anul trecut, prin programul organizaţiei, a fost undeva la 130 de persoane. Dar uitându-ne în datele statistice de la 130 până la 800 ni s-a părut o distanţă foarte mare. Aceste programe se desfăşoară cu o discreţie totală. Nici noi în România nu am ştiut că avem atât de mulţi cetăţeni români care s-au repatriat. Atunci când un cetăţean cu şedere ilegală într-o altă ţară optează să se întoarcă de bunăvoie acasă, această întoarcere se întâmplă informarea autorităţilor că este o repatriere voluntară. Până la urmă este de dorinţa omului de a se întoarce. Este totuşi îngrijorător că sunt cetăţeni români care ajung să aibă şedere ilegală în alte ţări şi care ajung să se întoarcă înapoi acasă", a declarat coordonatorul de proiecte din OIM România, Maria Voica, miercuri, la un seminar organizat în Capitală.

Potrivit legilor şi programelor în vigoare, migranţii care optează să fie repatriaţi voluntar sunt sprijiniţi financiar, în cele mai multe cazuri cu bani ce provind din fonduri europene.

Au parte de asistenţă pentru eliberarea unui document de călătorie, la aeroportul de plecare şi la sosirea în ţara de origine. În România, fiecare migrant ce optează pentru repatrierea voluntară asistată primeşte, potrivit programului, 100 de dolari bani de buzunar şi 5.000 de lei, sau contravaloarea acestei sume în ţara de origine, ca sprijin de reintegrare.

Fenomenul migraţiei rămâne unul cu o dinamică deosebită. Datele statistice ale OIM arată că unul din cinci migranţi trăieşte în unul dintre marile oraşe ale lumii. Totodată, a fost înregistrat, în 2015, şi un număr record de remitenţe, peste şase miliarde de dolari- bani trimişi de cei care au luat calea migraţiei, în ţările lor. Germania rămâne ţara din lume cu cel mai mare număr de solicitanţi de azil.

Sursa: mediafax.ro

Cinci medici, trei asistenti medicali si mai multi reprezentanti ai Inspectoratului Situatii de Urgenta au plecat in cursul diminetii in Republica Moldova pentru a-si aduce acasa colegii care si-au pierdut viata in tragedia aviatica.  Sicriele cu trupurile neinsufletite ale celor patru salvatori vor fi depuse la biserica din curtea Spitalului Sfantul Spiridon. Unul dintre ele, cel al copilotului Voicu Socae va fi dus la Bacau, acolo unde se afla familia acestuia.

Imigranţii care locuiesc ilegal în Norvegia vor primi indemnizaţii de circa 3.200 de euro dacă aleg să părăsească ţara, informează presa norvegiană, citată de site-ul agenţiei ANSA.

Direcţia pentru Imigraţie din Norvegia (UDI) a anunţat marţi că va oferi un bonus de 10.000 de coroane (1.070 de euro) primilor 500 de imigranţi care vor accepta repatrierea.

Suma se adaugă indemnizaţiei de 20.000 de coroane (2.140 de euro) oferită oricum imigranţilor din Norvegia care acceptă repatrierea.

"Încurajăm imigranţii să plece oferind aceste sume. Dacă pleacă, noi scutim mai mulţi bani", a explicat ministrul norvegian al Imigraţiei, Sylvi Listhaug, citată de postul public NRK.

 

Sursa: mediafax.ro

Dacă prin anii 90 după ce obţinea un contract extern avantajos jucătorului român îi mai trecea prin minte ca la final de carieră să mai petreacă un an-doi în soccerul autohton, din nostalgie, acum ar dori să rămână tot restul carierei dincolo de graniţe.

Trei cetățeni români și doi membri de familie cetățeni sirieni au fost evacuați, la cerere, din Siria și repatriați pe cale aeriană din Liban, cu sprijinul misiunilor diplomatice române la Damasc și Beirut și al Organizației Internaționale pentru Migrație, informează un comunicat al MAE transmis miercuri AGERPRES.

Arhiva Iasi TV Life

« December 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

 

Statistici IASI TV LIFE