Stiri locale iasi

 

 

Stiri locale iasi

Casa Ilie Niculescu-Dorobanţu din Bucureşti, zona Victoriei, este scoasă la vânzare pentru 4,5 milioane de euro, potrivit site-ului Artmark. Construită în stil neogotic francez, proiectată de arhitectul Grigore Cerchez, valoarea ei este estimată la 5 - 5,5 milioane de euro.

Published in Eveniment

Poliţiştii din Dâmboviţa au deschis o anchetă şi fac cercetări pentru trafic de minori şi exploatarea persoanelor vulnerabile după ce un consilier social i-a sesizat că un copil de 11 ani este pus să presteze munci grele, de tatăl său, care încasa, apoi, banii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, continuă să facă bilanţul activităţii sale la minister, el anunţând, pe Facebook, recepţia a peste 200 de autoturisme a căror achiziţie a fost iniţiată în timpul mandatului său.

Încurajăm comunitatea maghiară ca la alegerile pentru Parlamentul European să voteze cu UDMR, iar la referendum să voteze cu DA la ambele întrebări, a subliniat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, astăzi, la Satu Mare, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu Kereskényi Gábor, preşedintele organizaţiei locale şi cu Pataki Csaba, preşedintele organizaţiei judeţene a Uniunii.

Published in Politic

UEFA a anunţat politica de vânzare a biletelor, precum şi preţurile acestora, pentru Campionatul European din 2020, competiţie care va fi organizată, în premieră, pe întreg cuprinsul Europei, în vederea marcării celei de-a 60-a aniversări, informează frf.ro.

 

Turneul final, care se va desfăşura între 12 iunie şi 12 iulie 2020, va oferi celor 24 de echipe calificate prilejul de a juca în 12 oraşe: Amsterdam, Baku, Bilbao, Bucureşti, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Londra, München, Roma şi Sankt Petersburg.

Un număr record de trei milioane de bilete vor fi disponibile fanilor. “LIVE IT. FOR REAL” este sloganul prin care suporterii sunt încurajaţi să vizioneze meciurile live de pe stadion. Aproape 2,5 milioane de bilete – mai multe decât numărul total disponibil pentru întregul Euro-2016 – au fost rezervate fanilor echipelor naţionale participante şi publicului general.

• 82% din totalul biletelor de intrare pentru UEFA EURO 2020 va merge spre fanii echipelor naţionale participante şi spre publicul general;
• 1 milion de bilete vor fi disponibile pentru 50 de euro sau mai puţin la 44 de jocuri;
• Un total de 40.000 de bilete cu preţuri de până la 100 de euro vor fi puse la dispoziţie pentru semifinalele şi finala de la Londra;
• Fanii care nu vor primi biletele pentru care au aplicat în cadrul primei faze a vânzărilor, după încheierea acesteia, vor fi primii informaţi în legătură cu noua disponibilitate a biletelor (rezultată ca urmare a plăţilor neefectuate şi a returnării de bilete). Acestor fani li se va acorda o perioadă de prioritate exclusivă, pentru a achiziţiona biletele respective.

Produse de ticketing

Se va putea alege între două tipuri diferite de bilete:
• Bilet individual: un meci pe un stadion;
• Bilet tip “Follow my team” (“Îmi urmăresc echipa”), vândut începând din decembrie 2019: biletul care permite fanilor să vizioneze “pe viu” un meci eliminatoriu al echipei favorite, indiferent de locul de disputare a partidei. Dacă echipa favorită va fi eliminată înaintea fazelor eliminatorii, fanii respectivi vor primi ramburs suma integrală cheltuită pentru achiziţionarea biletului în cauză.

La fiecare joc, UEFA va pune la dispoziţie, la categoria de preţ cea mai mică, un număr de bilete pentru suporterii cu dizabilităţi, oricare ar fi locul din stadion de unde vor urmări meciul. Persoanele cu dizabilităţi vor avea, totodată, oportunitatea de a solicita un bilet complementar pentru un însoţitor.

Termenele-limită de aplicare pentru bilete pe site-ul euro2020.com/tickets

În cadrul primei faze de vânzare a biletelor – care se va derula între 12 iunie şi 12 iulie 2019 -, 1,5 milioane de bilete vor fi puse la dispoziţia publicului general, însemnând cu 50% mai multe comparativ cu ediţia din 2016.

În cadrul celei de-a doua faze a vânzărilor – la începutul lui decembrie 2019 -, fanii echipelor naţionale participante vor avea la dispoziţie 1 milion de bilete, ceea ce reprezintă un plus de 20% faţă de ediţia din 2016. Aceste vânzări vor începe după tragerea la sorţi a grupelor turneului final, programată pe 30 noiembrie 2019, la Bucureşti. O a treia fază a vânzărilor va avea loc în aprilie 2020, în condiţiile în care ultimele patru echipe ce se vor califica la UEFA EURO 2020 vor fi desemnate după disputarea play-off-urilor, care se vor desfăşura între 26 şi 31 martie 2020.

Toate biletele vor fi vândute exclusiv online, prin intermediul unei singure adrese de web: euro2020.com/tickets. În cazul tuturor meciurilor şi categoriilor unde cererea va depăşi oferta, biletele vor fi alocate prin intermediul unei loterii ce se va derula în mod corect şi transparent. Fiecare aplicant va avea şanse egale de succes, fără a se ţine cont de momentul când a aplicat pentru bilete între 12 iunie şi 12 iulie 2019.

Categoriile de bilete şi preţurile acestora

Biletele pentru EURO 2020 vor fi comercializate în trei categorii de preţuri, oraşele-gazdă fiind împărţite în două grupuri, menite să reliefeze puterea de cumpărare şi venitul mediu ale cetăţenilor ţărilor respective. Grupul A include Amsterdam, Bilbao, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Londra, München, Roma şi Sankt Petersburg, în timp ce grupul B cuprinde oraşele Baku, Bucureşti şi Budapesta.

Grupurile de preţuri vor rămâne neschimbate de-a lungul întregului turneu final. Astfel, biletele pentru sfertul de finală de Baku vor fi mai ieftine decât cele disponibile la sferturile de finală de la München, Roma şi Sankt Petersburg.

Platforma oficială de revânzare

O platformă de revânzare va permite fanilor să-şi ofere biletele spre revânzare, la valoarea nominală a acestora, prin intermediul site-ului euro2020.com/tickets. Această platformă de revânzare va fi disponibilă în 2020, permiţând suporterilor să achiziţioneze, în deplină siguranţă, bilete de la alţi fani, prin intermediul unui canal oficial al UEFA. Aceasta va elimina riscul de a achiziţiona bilete invalide sau dobândite ilicit, oferind, totodată, siguranţa că vânzătorii îşi vor primi înapoi banii în integralitatea lor.

Pachete de tip Hospitality

Începând de la 12 iunie 2019, vor exista pachete oficiale de tip Hospitality pentru toate stadioanele. Există o paletă de opţiuni, inclusiv loje private, loje tip business şi un club preponderent casual.

 

sursa:ziaruldeiasi.ro 

 

Published in Sport

Anchetă explozivă finalizată la Iaşi de procurorii de la Crimă Organizată. Un şef din cadrul celei mai mari companii private de energie din ţară a fost anchetat după ce şi-a spionat propria firmă şi a „vândut“ informaţii secrete unor concurenţi de pe piaţă. Baze de date cu informaţii confidenţiale despre 100.000 de români au fost scoase pe ascuns din companie, care a aflat întreaga poveste după ce a apelat la detectivi particulari. „Sifonul“ a fost pus în faţa probelor zdrobitoare şi, în cele din urmă, a recunoscut faptele. El oferise bazele de date unor foşti colegi, care au firme private de verificare a instalaţiilor de gaze şi care, în baza informaţiilor primite, voiau să îşi extindă portofoliul de clienţi.

 

Povestea ca-n filme care i-a pus pe jar pe şefii de la Delgaz Grid, fostă E.ON, a început încă din 2015. La acel moment, cel despre care reprezentanţii companiei aveau să afle că îi spionează, Gheorghe Minea (45 de ani), era coordonator administrare SAP, având acces la întreaga bază de date cu clienţii companiei. Până să facă plângere, reprezentanţii Delgaz au efectuat o analiză prin intermediul Departamentului de Investigaţii Speciale şi Integritate din cadrul companiei, mai apoi apelând la o firmă de detectivi particulari din Bucureşti. Aşa au aflat că Minea are o relaţie apropiată cu alţi afacerişti din breaslă, care deţin firme de verificare a instalaţiilor de gaz cu sediul în judeţul Iaşi, însă care voiau să se extindă în toată ţara.

Pe 1 martie 2016, E.ON Distribuţie Mol­do­va, care încă nu îşi schimbase numele, a formulat plângere împotriva lui Minea acuzându-l de acces ilegal la un sistem informatic. Concret, angajatul a fost acuzat că şi-a depăşit limitele autorizării primite din partea companiei, el având dreptul să folosească doar datele clienţilor din judeţele Iaşi şi Vaslui. Verificările realizate de procurori au relevat că Gheorghe Minea nu doar că accesase de câteva zeci de ori baza de date în scop personal, ci şi copiase informaţii confidenţiale despre sute de mii de români. Datele secrete au fost oferite către doi oameni de afaceri din Iaşi, cu care, potrivit unui raport al firmei de detectivi particulari angajată de E.ON, Minea ar fi avut „relaţii strânse“. Cele mai multe date informatice au fost copiate de Minea în zile de duminică, când, cu excepţia intervenţiilor la avarii, angajaţii companiei nu lucrează.

Baze de date ale unor oraşe întregi, copiate din arhiva E.ON

Afaceriştii Ioan L. şi Matei B. Ar fi fost beneficiarii bazelor de date. Aceştia controlează, direct sau prin interpuşi, mai multe firme care activează pe piaţa de energie, mai exact în zona serviciilor de reverificare a instalaţiilor de gaz, casnice sau industriale.

„Persoanele intenţionau să îşi extindă aria geografică de activitate, în sensul deschiderii de puncte de lucru sau societăţi comerciale noi în alte judeţe din ţară, în special din Transilvania. Pentru a beneficia de un avantaj substanţial în extinderea pieţei serviciilor prestate, numiţii, cunoscând faptul că E.ON Distribuţie România S.A. deţine o bază de date foarte bine documentată cu privire la datele personale ale clienţilor companiei, a adreselor acestora, a datei la care o anumită instalaţie de distribuţie de gaze naturale trebuie reverificată şi reautorizată, conform normativelor în vigoare, precum şi numerele de telefon ale clienţilor, l-au determinat pe inculpatul Minea Gheorghe să interogheze sistemul informatic SAP ISU şi să extragă din acesta, prin transfer neautorizat, date confidenţiale care să servească intereselor economice ale companiilor controlate“, se arată în acordul de recunoaştere a vinovăţiei semnat între Minea şi DIICOT.

Potrivit aceluiaşi document, Minea ar fi copiat fără drept datele personale a 104.357 clienţi, în special din Transilvania, acolo unde afaceriştii ieşeni voiau să se extindă. Baza de date copiată conţinea nume ale clienţilor, adrese de domiciliu, numere de telefon, date de consum, locuri de consum, precum şi date despre inspecţii, revizii, instalaţii sau reconectări.

„S-a constatat faptul că tuturor celor 104.357 clienţi urma să le expire inspecţia tehnică la instalaţiile de furnizare a gazelor naturale în lunile martie şi aprilie 2016, acesta fiind practic principalul criteriu de selecţie“, au mai precizat procurorii. 

Minea a transferat date din următoarele oraşe sau judeţe: Oneşti, Zalău, Timişoara, Târgu Mureş, Sibiu, Reşiţa, Piatra Neamţ, Miercurea Ciuc, Mediaş, Bistriţa Năsăud, Baia Mare, Bacău, Botoşani, Suceava, Cluj etc.

Gheorghe Minea nu a putut fi contactat ieri de ziar însă acesta a recunoscut faptele în faţa procurorilor şi a spus că regretă ceea ce a făcut. El a fost condamnat zilele trecute la 1 an şi 7 luni de închisoare cu suspendare.

Ziarul de Iaşi a cerut un punct de vedere oficial de la Delgaz, cerând companiei să ne precizeze cum protejează datele cu caracter personal şi dacă scurgerea de informaţii produsă de Gheorghe Minea a fost sau nu adusă la cunoştinţa clienţilor afectaţi. Până la închiderea ediţiei, nu am primit însă un răspuns.

 

sursa: ziaruldeiasi.ro

Published in Eveniment
Sunday, 19 May 2019 19:47

Noaptea Muzeelor, un succes la Iasi

Mii de oameni au vizitat ieri seară muzeele din Iaşi. Ei au profitat de faptul că au putut intra gratuit în instituţiile de acest gen din municipiu. Unii au fost nevoiţi să stea la cozi destul de mari, dar oamenii au spus că a meritat. Printre vizitatori s-au numărat şi numeroşi copii în ciuda orelor târzii.Palatul Roznovanu a fost închis din cauza lucrărilor de renovare. De asemenea, nici turnul Goliei, care chiar era punct de atracţie, nu a fost deschis.

 

 

sursa: ziaruldeiasi.ro

Published in Eveniment

Evenimentul, în cadrul căruia vor fi licitate lucrări de artă și obiecte de colecție deosebite, va avea loc pe data de 13 iunie 2019, la Hotel Restaurant La Castel. Fondurile vor fi direcționate către centrul de recuperare al Fundației Bethany, unde copiii cu dizabilități au parte de terapie gratuită și către copiii din mediul rural care nu au posibilitatea de a-și continua studiile. Amfitrionul balului va fi îndrăgitul actor Pavel Bartoș, iar trupă Direcția 5 se va alătura inițiativei Fundației Bethany din acest an.

Published in Eveniment

Arhiva Iasi TV Life

« May 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31