Stiri locale iasi

 

 

Stiri locale iasi
Monday, 04 March 2019 21:47

O biserica a fost scoasa la vanzare

O biserică din judeţul Constanţa a fost scoasă la licitaţie din cauza unei datorii de peste 350.000 de lei pe care ar avea-o la firma care a efectuat lucrările de reabilitate. Arhiepiscopia Tomisului spune că este o ilegalitate deoarece, potrivit legii, o biserică nu poate fi vândută. În plus, Arhiepiscopia afirmă că a început o mediere între parohie şi constructori pentru stingerea acestui litigiu

Românii care îşi creează acum un cont Netflix vor plăti mai mult decât utilizatorii actuali pentru oricare din cele trei planuri tarifare disponibile, scrie News.ro. Compania a precizat ulterior că este vorba despre un test.

Published in Economic

Aşteptată cu nerăbdare, primăvara vine cu numeroase probleme de sănătate. Este un anotimp cunoscut pentru asteniile asociate numelui său. Însă pot avea de suferit şi cei care au boli cronice, şi cei ale căror organisme sunt slăbite la ieşirea din iarnă.

Published in Sănătate
Monday, 04 March 2019 21:40

Pacientii cu boli rare, uitati de sistem

Pentru pacienţii cu boli rare, o rază de speranţă vine de la medicii care au pus bazele Centrului de Genetică Medicală din Craiova. Povestea începe cu ani în urmă, când mai mulţi părinţi ai căror copii suferă de o maladie rară au făcut eforturi supraomeneşti pentru a aduce în România servicii medicale de diagnoză şi tratament. I-au ajutat medici care au înţeles nevoile lor şi, după ani de zile de lobby şi eforturi, împreună au reuşit să schimbe legislaţia şi să facă autorităţile să înţeleagă că e nevoie de o astfel de clincă. Centrul de Expertiză pentru Bolile Rare din Craiova este primul de acest fel din ţară.

Published in Sănătate
Monday, 04 March 2019 21:37

Solistul Prodigy si-a pus capat zilelor

Keith Flint, solistul Prodigy, a murit la vârsta de 49 de ani. Corpul artistului excentric a fost descoperit în locuința sa din Essex. Liam Howlett, coleg de trupă cu acesta, a declarat că Keith Flint „și-a luat viața în weekend.

Published in Eveniment

Un loc de muncă stabil, de preferat la stat. Asta vor din ce în ce mai mulţi angajaţi, arată un studiu recent. Este şi o provocare pentru firme, care se confruntă deja cu un deficit de forţă de muncă. Iar pentru a câştiga competiţia cu statul, companiile oferă beneficii suplimentare, pe lângă salariu.

Published in Economic

După 40 de minute în care şi-a lăudat măsurile şi a prezentat obiectivele care îi sunt dragi, după cum a declarat, Tudorel Toader le-a reamintit jurnalistilor care voiau să pună întrebări că cererile lor de acreditare sunt încă nesemnate.

Gabriel Leș butona telefonul atunci când, prin fața sa, militarii întorși din Afganistan îi dădeau onorul. "Un gest nefericit", a comentat acest gest, la Digi24, fostul ministru al Apărării Mihai Fifor. "Un afront la organismul militar", a subliniat senatorul Pro România Adrian Ţuţuianu.

Monday, 04 March 2019 21:19

A murit Dylan din Beverly Hills

Luke Perry, interpretul personajului Dylan din cunoscutul serial „Beverly Hills 90210”, a murit luni după ce săptămâna trecută a fost spitalizat în urma unui accident vascular cerebral, scrie TMZ. Actorul avea 52 de ani.

Published in Eveniment
Monday, 04 March 2019 13:34

De ziua ta, mămico!

„De ziua ta, mămico!” este o campanie inițiată de cadrele didactice de la Grădinița cu Program Prelungit nr.16.

Published in ȘTIRI VIDEO

Arhiva Iasi TV Life

« March 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31