Stiri locale iasi

Stiri locale iasi

Un tânăr de 28 de ani, originar din judeţul Suceava, care locuia de mai mulţi ani cu familia în Italia, a decedat la spitalul din Napoli. Acesta a fost găsit inconştient pe o stradă din oraşul Caserta, iar după cinci zile petrecute la spital, a murit. Se pare că românul ar fi fost victima unei agresiuni. Carabinierii italieni au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele morţii suceveanului. 

Singurul tren care circulă pe ruta Alexandria – Zimnicea s-a confruntat luni dimineaţa cu o situaţie mai puţin obişnuită: podeaua vagonului a cedat, călătorii ajungând îngheţaţi la destinaţie. 

Published in Stiri

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la o tânără care conducea un autovehicul cu numere de înmatriculare expirate.

Published in Botoşani

Proiectul privind Legea pensiilor este finalizat, dar se va lucra la legislaţia subsecventă, iar în acest moment se fac simulări pe 3 formule de calcul pentru a vedea care este mai avantajoasă, a anunţat, astăzi, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

Published in Economic

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița - I.T.P.F. Iaşi împreună cu inspectori vamali au descoperit, ascunse în bagajele a doi tineri, două facturi comerciale falsificate.

Published in Vaslui

Direcţia de Sănătate Publică Neamţ a anunţat că o femeie, în vârsta de 45 de ani, din localitatea Horia, a decedat la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, după ce pe data de 20 februarie s-a prezentat cu febra, tuse, coriza, mialgii, stare generală alterată fiind internată la secţia Boli Infecţioase Roman cu sindrom febril.

Published in Neamţ

Un bărbat în vârstă de 65 de ani din localitatea Strajă a murit din cauza frigului, a anunţat astăzi prefectul judeţului Suceava, Mirela Adomnicăi.

Published in Suceava

Stiinta Miroslava a debutat cu stangul in 2018. Iesenii au primit vizita celor de la  FC Arges. Cei din urma au reusit sa se impuna cu scorul de 3-2, dupa cele 90 de minute regulamentare de joc. In urma acestui rezultat Stiinta Miroslava se pozitioneaza pe locul 15 in clasament, cu un total de 22 de puncte, in timp ce FC Arges este pe pozitia a 6-a cu un total de 37 de puncte acumulate. In  etapa urmatoare, Stiinta se va deplasa la Targoviste, unde va disputa meciul impotriva celor de la Chindia.

Published in ȘTIRI VIDEO

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au descoperit şi confiscat, în urma unor acţiuni specifice în zona de competenţă, 10.620 de ţigarete, de provenienţă Ucraina şi Duty Free,  pe care mai cetățeni români le transportau ascunse în autoturisme.

Published in Botoşani

Paradoxul fotbalului! Chiar daca CSM Politehnica Iasi a pierdut duelul cu Viitorul Constanta, iesenii s-au calificat in playoff-ul primului esalon, ajutati de victoriile lui FC Botosani si a Astrei Giurgiu. Trupa lui Flavius Stoican a pierdut cu scorul de 0-1 disputa cu elevii lui Gheorghe Hagi, insa multumita rezultatelor directe favorabile a reusit sa ocupe locul 6 la finalul sezonului regulat. In prima etapa din playoff, Politehnica Iasi se va deplasa la Cluj, pentru intalnirea cu liderul la zi a camionatului, CFR.

Published in ȘTIRI VIDEO
Page 1 of 5
Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« February 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28