Tramvaiul Ateneului, al 14-lea mijloc de transport personalizat tematic în cadrul proiectului cultural „Iași - orașul tramvaielor pictate”

 

 

 

×

Warning

JUser: :_load: Unable to load user with ID: 75

Tramvaiul Ateneului, al 14-lea mijloc de transport personalizat tematic în cadrul proiectului cultural „Iași - orașul tramvaielor pictate”

Written by  Sep 19, 2019

Tramvaiul Ateneului este cel de-al paisprezecelea mijloc de transport personalizat tematic în cadrul proiectului cultural „Iași - orașul tramvaielor pictate”, inițiat de Asociația TRAMCLUB Iași în parteneriat cu CTP Iași, Fabrica de vopsele National Paints și Facultatea de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași.

Tramvaiul Ateneului readuce în prim-plan istoria de un secol a Ateneului din Iași, precum și importanța acestei instituții pentru cultura ieșeană, atât prin personalizarea grafică exterioară a vagonului, cât și prin „Doza de cultură”, galerie alcătuită din planșe infografice. Ateneul este o instituție publică de cultură, în care se organizează variate manifestări artistice, scena devenind elementul central, reprezentativ. Compoziția grafică este construită în jurul scenei, aceasta fiind dispusă central, în mod stilizat, în zona de articulație a tramvaiului. Compoziția cuprinde spre extremitățile laterale siluete umane înșiruite, ce fac trimitere la publicul spectator din sală. Amploarea arhitecturală a sălii de spectacol este sugerată de succesiunea de linii verticale ce delimitează compoziția spre ambele capete ale tramvaiului. Cromatica, preponderent bleumarin, asigură un contrast puternic elementelor vizuale ce alcătuiesc compoziția, culoarea bleumarin creând atmosfera specifică din sala de spectacol / cinema a Ateneului din Iași. De asemenea, culoarea bleumarin face trimitere la cromatica specifică identității vizuale a Ateneului, o culoare ce inspiră spiritualitate, serenitate. Cromatica variată a siluetelor umane sugerează diversitatea publicului spectator, diversitatea fiind și una dintre componentele cheie ale spectacolelor Ateneului. Tapițeria scaunelor este deopotrivă personalizată cu sigla Ateneului Național din Iași.

Proiectul a fost realizat cu sprijinul Companiei de Transport Public Iași, a fabricii de vopsele National Paints, a Ateneului Național Iași, a firmei Dopo Poco în calitate de sponsor și îndeosebi prin implicarea voluntară a unui grup de opt studenți ai Facultății de Arte Vizuale și Design, Specializarea Design, din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași.

Realizatori: Oana Adelina Agignoaei, Eleonora Gabriela Alecsa, Alexandru Cristian Bălteanu, Veniamin Andrei Gaciu, Silviu-Mihai Savin, Andreea Sofrone, Diana Iuliana Țurcanu, Andreea Țuțuianu

Concept și coordonare: Designer Silviu Teodor-Stanciu.

Doza de cultură: Arhitect Tiberiu Teodor-Stanciu.

Tramvaiul Ateneului va fi prezentat public sâmbătă, 21 septembrie 2019, ora 11.00, în rondul din Târgu Cucu, în cadrul Festivalului Străzii Lăpușneanu aflat la ediția inaugurală. Festivitatea va fi urmată de cursa inaugurală spre rond Copou (Agronomie).

 

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« October 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31