Vin patru elicoptere la Iași. Clădirea Aviaţiei Utilitare va fi bază pentru intervenţiile de urgenţă

 

 

×

Warning

JUser: :_load: Unable to load user with ID: 75

Vin patru elicoptere la Iași. Clădirea Aviaţiei Utilitare va fi bază pentru intervenţiile de urgenţă

Written by  Jun 21, 2019

Consilierii judeţeni urmează să se pronunţe asupra cedării imobilului către Ministerul de Interne, care îl va amenaja şi dota în acest scop inclusiv cu elicoptere.

„Vrem să dezvoltăm baza de la Aeroport, baza ISU. Va fi bază pentru Moldova şi pentru Republica Moldova. Vor fi achiziţionate patru elicoptere de capacitate mare, rapide, capabile să zboare şi pe vreme nefavorabilă. Vom ceda spaţiul de la Aviaţia Utilitară către Ministerul de Interne“, a anunţat preşedintele CJ, Maricel Popa.

Transferul spaţiului din administrarea Consiliului Judeţean (prin RA Aeroportul Iaşi) către ministerul amintit va fi subiectul unui proiect de hotărâre ce va fi supus dezbaterii în şedinţa de săptămâna viitoare a CJ. În imobilul respectiv, Maricel Popa vede amenajate o zonă de cazare a medicilor, una de aşteptare, una cu dotările medicale necesare, precum şi comandamentul pentru întrega Moldovă, de aici şi de dincolo de Prut.

Amintim că reabilitarea se­diului ocupat până acum câţi­va ani de Aviaţia Utilitară era o intenţie mai veche a conducerii Aeroportului, cât şi a CJ. Aici urma să fie amenajat un terminal de marfă şi să fie mutată administraţia aerogării. În acest fel, terminalul T1, un­de se află acum birourile, ar fi fost redat în întregime pasa­gerilor. La sfârşitul anului trecut, a existat chiar o intenţie de concesionare pe o perioadă de 49 de ani a clădirii şi a terenului din jur în suprafaţă de 1,2 hectare către un transportator aerian de marfă din Republica Moldova.

La acel moment, renovarea clădirii şi amenajarea celor 3.435 mp, cât reprezintă suprafaţa desfăşu­rată, necesitau lucrări evaluate la peste cinci milioane de euro. Concesionarea nu s-a mai făcut şi, de atunci, clădirea fostei Aviaţii Utilitare a rămas părăsită.

(Sursa: Ziaruldeiasi.ro)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« August 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31