Angajari la un important spital din Iasi
Print this page

Angajari la un important spital din Iasi

Written by  Sep 06, 2018

În perioada aceasta, Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” scoate la concurs nouă posturi, dintre care cinci sunt pentru asistent medical, trei sunt posturi de îngrijitor şi unul este post de infirmier. 

Pentru postul de asistent este nevoie de diplomă de şcoală sanitară postliceală/ diplomă de licenţă în specialitate, cunoştinţe operare PC, pentru cel de infirmier este necesară diploma de absolvire a cursului de infirmier, iar pentru cel de îngrijtor este nevoie doar de studii generale. Vechimea necesară ocupării posturilor este cel puţin voluntariat. Proba scrisă va avea loc pe 24 septembrie, ora 10.00, iar proba practică/ interviu va fi a doua zi, 25 septembrie, de la ora 10.00, respectiv 12.00. Pentru înscriere la concurs, candidaţii trebuie să prezinte un dosar de înscriere care să conţină: cererea de înscriere la concurs adresată instituţiei publice organizatoare sau managerului, copia actului de identitate, copiile documentelor care atestă nivelul studiilor, adeverinţele care arată vechimea în muncă, cazierul judiciar, adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, precum şi un curriculum vitae. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi, b-dul Carol I, nr. 50, telefon 0232/267.555, interior 105.

Concurs şi la Spitalul “Sf. Spiridon”

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Spiridon” scoate la concurs cinci posturi pe Secţia Medicină Internă. Dintre acestea, două sunt de asistent medical debutant, unul de asistent principal, un post de infirmieră şi un post de îngrijitoare. Cei care se înscriu pentru cele două posturi de asistent debutant trebuie să aibă cel puţin studiile postliceale medicale încheiate, pentru postul de asistent principal, specialitatea medicină generală sau postliceală finalizată şi cinci ani de experinţă ca asistent medical, iar pentru postul de îngrijitoare şi infirmieră, cel puţin opt clase, pentru cel din urmă fiind necesară şi formarea prin intermediul unui curs de infirmiere. Concursul va consta în patru etape: selecţia dosarelor, proba scrisă, cu subiecte din tematica afiliată, proba practică şi interviu. Candidaţii îşi pot depune dosarele până pe 17 septembrie, ora 16.00, la Biroul Personal al unităţii medicale. 

 

sursa: ziaruldeiasi.ro