Anul scolar incepe cu multe probleme
Print this page

Anul scolar incepe cu multe probleme

Written by  Sep 05, 2018

Peste mai puţin de o săptămână, şcolile din judeţ îşi vor deschide porţile pentru elevi, însă o parte dintre clădirile unor unităţi de învăţământ nu au încă autorizaţie de funcţionare. 

În prezent, activitatea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din judeţul Iaşi se desfăşoară în 1.470 clădiri, din acestea 921 de clădiri sunt destinate activităţilor cu elevii, iar 549 de clădiri au alte destinaţii. Astfel, în urma monitorizării activităţii privind stadiul obţinerii autorizaţiilor sanitare de funcţionare de la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, monitorizare realizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, s-a constatat că dintre cele 221 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, doar 181 au autorizaţie sanitară de funcţionare, iar 40 nu au, fie pentru că sunt în derulare lucrări, fie pentru că nu există apă potabilă la nivelul comunei.

Şcolile care nu au autorizaţie sanitară de funcţionare din cauza lipsei apei potabile sunt: Şcoala Gimnazială Popeşti, Hadâmbu, Poieni, Scânteia şi Grajduri, iar şcolile Liteni, Erbiceni, Popeşti, Hadâmbu şi Scânteia au grupuri sanitare exterioare. De asemenea, Şcoala Gimnazială Grajduri nu a primit autorizaţie din cauza clădirilor vechi în care îşi derulează activitatea. Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ciobanu” Andrieşeni nu are autorizaţie de funcţionare încă din 2016, când a fost retrasă în vederea remedierii unor deficienţe, lucrări care nu s-au finalizat încă, iar la Şcoala Gimnazială nr. 1 Comarna se află în proces de reabilitare. Şcoala Gimnazială „Ion Hăulică” Ipatele a fost reabilitată, însă nu a fost realizată recepţia lucrărilor, iar Şcoala Gimnazială Răchiteni trebuie reabilitată. În acest moment, doar 81,90% dintre şcolile cu personalitate juridică din judeţ deţin autorizaţie sanitară de funcţionare.

Şcoli de elită din Iaşi fără autorizaţie de securitate la incendiu

Probleme sunt şi în ceea ce priveşte autorizaţiile de securitate la incendiu. Din totalul de 1.470 de clădiri ce aparţin unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din judeţul Iaşi, 1.054 de clădiri se supun procedurilor de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu. Pentru 155 de clădiri a fost obţinută autorizaţia de securitate la incendiu, iar pentru 103 clădiri care ar avea nevoie de o astfel de autorizaţie, aceasta nu a fost obţinută. Printre acestea se numără şi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi, care trebuie să refacă scenariul la incendiu pentru un corp de clădire, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iaşi, care are dificultăţi deoarece, în urma unor extinderi, trebuie construit un rezervor de apă care să asigure alimentarea instalaţiei de stingere a incendiilor, iar compania de apă nu asigură debitul şi presiunea necesare, sau Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi, care nu are autorizaţie de securitate la incendiu pentru sala de festivităţi, unde este nevoie de lucrări de reabilitare. De asemenea, din totalul de clădiri ale unităţilor de învăţământ din judeţ, pentru 796 nu este obligatorie obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. Astfel, 90,23% din aceste clădirile în care elevii învaţă deţin autorizaţii de securitate la incendiu.

Totuşi, în ceea ce priveşte igenizarea spaţiilor unităţilor de învăţământ, 202 şcoli au finalizat aceste lucrări, iar în 19 acestea sunt în curs de finalizare. Totodată, şi combustibilul necesar pentru lunile de iarnă a fost achiziţionat în majoritatea şcolilor, excepţie făcând Liceul Teoretic „Lascăr Rosetti” Răducăneni şi şcolile gimnaziale din localităţile Sârca, Păuşeşti, Moşna şi Şcheia, care au fondurile necesare şi urmează să finalizeze achiziţiile în perioda imediat următoare.

Manualele au ajuns în şcoli, chiar şi cele pentru clasa a VI-a

În acest moment, toate unităţile de învăţământ din judeţ au primit manuale şcolare pentru toate ciclurile de învăţământ până în clasa a X-a. Acesta este şi cazul manualelor pentru clasa a VI-a, o parte dintre acestea având o serie de greşeli. Inspectorul şcolar general adjunct Bogdan Bârzoi din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi a menţionat că nu vor exista probleme în această privinţă, Ministerul Educaţiei luând deja măsuri pentru rectificare problemelor descoperite. „Au şi elevii de clasa a VI-a manuale. Există, într-adevăr, o situaţie pe care colegii noştri de la Minister, din câte ştiu, au remediat-o deja. Eu sper ca de fiecare dată când apar astfel de situaţii să reuşim, aşa cum ne dorim cu toţii, să facem toate eforturile pentru ca elevii noştri, copiii, să beneficieze în cel mai scurt timp de toate condiţiile pentru începerea anului şcolar”, a menţionat Bogdan Bârzoi. Pe lângă manuale, în perioada următoare vor fi distribuite şi cele 29.013 de pachete de rechizite gratuite pentru elevii din clasele I-VIII şi clasa pregătitoare, rechizite în valoare de 787.045 de lei. 

 

sursa: ziaruldeiasi.ro