Facultatile din Iasi sunt in Top 500 Shanghai
Print this page

Facultatile din Iasi sunt in Top 500 Shanghai

Written by  Aug 01, 2018

Trei universităţi ieşene se află în unul dintre cele mai elitiste clasamente internaţionale universitare, Top 500 Shanghai, acestea având o serie de domenii în primele 500 de universităţi din întrega lume. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi (TUIASI), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ sunt cele trei universităţi din Iaşi care au o serie de specializări în acest top.

Cea mai bună poziţie în Academic Ranking of World Universities, cunoscut sub numele de Top 500 Shanghai, este ocupată de către TUIASI. Dacă anul trecut TUIASI se afla în primele 500 de universităţi ale lumii în domeniul matematicii aplicate, fără a avea o facultate de profil în acest sens, în 2018 TUIASI a pătruns între primele 500 universităţi ale lumii în domeniul ingineriei chimice, recunoscută pentru activităţile de cercetare de la Facultatea de Inginerie Chimică „Cristofor Simionescu“. Anul acesta TUIASI se află cu o treaptă mai sus decât în 2017, când era în categoria universităţilor cuprinse între locurile 401-500, acum fiind pe una dintre poziţiile dintre 301-400, alături de instituţii de învăţământ superior puternice, atât la nivel european, cât şi mondial.

Univesitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi se află în acest top cu domeniul Ştiinţele naturii, subdomeniile Matematică pe una dintre poziţiile dintre 401 şi 500, pentru domeniul Inginerie, subdomeniile Inginerie chimică, tot pe una dintre poziţiile dintre 401-500, şi Ştiinţa şi ingineria materialelor tot pe una dintre poziţiile dintre 401-500.

Univestitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ se află şi ea în acest top prestigios, pe una dintre poziţiile dintre 401-500 cu domeniul Inginerie chimică. Top 500 Shanghai este apreciat la nivel internaţonal deoarece pune accentul pe componenta cercetării ştiinţifice pentru a trasa linii clare între instituţii de acelaşi profil. Clasamentul este realizat din 2003, iar din 2009 este realizat de către Shanghai Ranking Consultancy. Topul a venit ca o iniţiativă din zona asiatică pentru a determina care este poziţionarea universităţilor din China în raport cu cele mai performante instituţii de învăţământ superior din lume, însă a devenit rapid unul dintre cele mai respectate instrumente de ranking universitar.

În realizarea acestui ranking sunt folosiţi şase indicatori pentru clasificarea universităţilor: numărul de alumni sau membri ai colectivului academic care câştigă Premii Nobel sau medalii Fields, care este şi unul dintre cele mai contestate criterii, numărul celor mai citaţi cerce­tători, selectaţi de Clarivate Analytics, numărul articolelor publicate în reviste ştiinţifice, numărul articolelor indexate în Science Citation Index şi performanţa în cercetare a unei universităţi raportată la numărul de profesori şi de cercetători. În fiecare an sunt analizate circa 1.200 de universităţi, însă în Top 500 sunt publicate doar cele mai bune 500.

 

sursa:ziaruldeiasi.ro