USLIP: PROIECT MAJORĂRI SALARIALE EDUCAŢIE

Written by  Nov 02, 2016
USLIP IAŞI salută decizia adoptată de comisiile reunite de muncă şi buget din Camera Deputaţilor care au fost de acord cu amendamentul propus de către federaţiile sindicale din învăţământ şi care vizează creşterea cu 15% a salariilor din educaţie.
           
Subliniem că această majorare chiar dacă procentual poate părea relativ mare este în termeni efectivi modestă.
           
Reamintim că salariile din învăţământul românesc sunt cele mai mici din sectorul bugetar al României, iar la nivelul UE ne aflăm pe penultimul loc.
           
Concret, veniturile personalului nedidactic sunt plafonate în acest moment între 950 – 1000 lei, debutanţii cu studii superioare primesc un salariu de aproximativ 1100 lei, cadrele didactice cu gradul II au salariile de aproximativ 1300 lei în timp ce un profesor cu gradul didactic I şi 10 ani vechime în învăţământ are un salariu de aproximativ 1500 lei.
           
Este foarte simplu de calculat ce reprezintă 15% la aceste sume nete!
 
Dorim să atragem atenţia Guvernului României şi partidului care nu susţin această majorare că o ţară care nu are educaţie nu are viitor!
 
Precizăm că în octombrie 2008 a fost votată în Parlament Legea 221/2008 prin care salariile erau majorate cu 34% şi care nu a fost pusă în aplicare niciodată în ciuda verdictelor Curţii Constituţionale şi a hotărârilor judecătoreşti câştigate de către sindicate.
 
Făcând o comparaţie cu ţări ca Grecia, Polonia, Ungaria, care au un PIB/capita apropiat de al României constatăm diferenţe de tratament şocante în privinţa politicilor salariale. Astfel, în Grecia, salariul unui debutant este de aproximativ 800 euro/lună, în Ungaria 600 euro/lună, în Polonia 450 euro/lună, în timp ce în România aşa cum arătam, este de aproximativ 250 euro/lună, iar media veniturilor din învăţământul românesc preuniversitar este de 350 euro/lună!
 
Prin urmare, solicităm domnilor deputaţi, indiferent de partidul din care provin, să aprobe Proiectul de lege care vizează majorarea cu 15% a salariilor din învăţământ şi care reprezintă un mic pas spre îmbunătăţirea situaţiei materiale a angajaţilor din şcoala românească!
 
Nu în ultimul rând ne adresăm şi Preşedintelui României, domnul Profesor Klaus Werner Iohannispentru a susţine acest proiect şi a-l promulga în situaţia în care va trece de Camera Deputaţilor.
 
De asemenea, avem convingerea că tot Preşedintele României poate impune respectarea legii în ceea ce priveşte acordarea a 6% din PIB învăţământului românesc, în conformitate cu Legea Educaţiei Naţionale (Legea nr. 1/2011), art 8, prevedere care din 2012 până în prezent nu a fost pusă niciodată în aplicare.
 
Președinte USLIP IAŞI
 
Prof. LAVINIU LĂCUSTĂ
Alex

 

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31