Fasole si carnati, concert in aer liber, discursuri, coroane si iluminat de sarbatori.Asta le pregateste municipalitatea iesenilor cu ocazia Zilei Nationale.Manifestarile din 2017 nu se vor deosebi de cele din anii precedenti.Singurul element de noutate pregatit pentru Piata Unirii este inaltarea unui stalp de 15 metri de care vor fi agatate instalatii luminoase ce vor acoperi atat statuia lui Cuza, cat si casutele in care isi vor vinde comerciantii produsele traditionale.

25 decembrie pică în 2017 într-o zi de luni. Astfel, românii vor avea o mini-vacanţă de Crăciun de 4 zile, ţinând cont de faptul că prima şi a doua zi de Crăciun sunt considerate zile libere legale.

Este sarbatoare la Biblioteca Central Uniersitara. Cu ocazia Zilelor Bibliotecii Central Universitare "Mihai Eminescu " din Iasi, pena pe 12 noiembrie au loc o serie de manifestari culturale. Scopul este acela de a dezbate principalele teme din domeniul culturii si patrimoniului national. La eveniment ia luat parte si scriitoarea Ana Blandiana care a tinut o prelegere despre cum se facea literatura in regimurile totalitare.

În fiecare an, la începutul lunii noiembrie, Biblioteca Centrală Universitară 'Mihai Eminescu' Iași organizează o serie de manifestări aniversare menite să omagieze excelența profesională și continuitatea academică.

Iasi Tv Life va invita sa urmariti luni, 6 noiembrie o editie speciala a emisiunii CONTRAATAC, cu ocazia aniversarii unui an de la lansare. Realizatorul Laura Hulubei, alaturi de invitatii sai va pregatesc o editie plina de surprize, ganduri frumoase si informatii din lumea sportului iesean. Nu ratati editia de luni, cu incepere de la ora 18:00.

Astăzi, 27 octombrie 2017, la Şcoala Gimnazială ”Alecu Russo” din Iaşi s-au desfăşurat mai multe activităţi pentru a aniversa zilele acestei unităţi de învăţământ.

Atât copiii din ciclul primar, cât şi cei din gimnaziu s-au implicat, între orele 8 şi 10, în organizarea unui târg de produse cu vânzare, care în mod sugestiv a fost intitulat “Să fim darnici!”. S-au vândut fructe, legume, tarte, sucuri şi au fost oferite cadouri copiilor cu o situaţie materială precară din şcoală.

A urmat apoi o paradă a costumelor inspirate de anotimpul toamnei, confecţionate din frunze, flori, castane, ghinde, hârtie creponată, pânză colorată, elevii dovedindu-şi astfel creativitatea şi îndemânarea. Şcoala noastră îşi propune promovarea valorilor autentice, printre care se numără şi prietenia. Copiii au confecţionat, în fiecare clasă, câte un simbol a ceea ce înseamnă înţelegere şi armonie şi au ales un slogan care să ilustreze unitatea, sprijinul reciproc, toleranţa. În curtea şcolii ei au explicat aceste simboluri, au cântat şi au dansat o horă a prieteniei.

Toate aceste activităţi au implicat şi comunitatea, părinţii şi bunicii fiind prezenţi alături de cei mici, bucurându-se de tot ceea ce aceste activităţi extracurriculare le pot oferi elevilor: dezvoltarea spiritului voluntar şi antrepenorial, exprimarea liberă a opiniilor, plăcerea de a fi împreună.

 

 

Respect pentru Armata Romana! Ziua Armatei Romane este marcata in fiecare an pe data de 25 octombrie cu o serie de manifestari dedicate in cinstea eroilor neamului romanesc. Vorbim despre cei care au contribuit la formarea statului roman de astazi, soldatii care au luptat pentru binele tarii in cele doua Razboaie Mondiale. Zeci de cadre militare impreuna cu autoritatile locale si administrative au luat parte la ceremonia de depunere de coroane la Crucea Eroilor, din fata comandamentului Brigazii  15 Mecanizate "Podu Inalt."

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USAMV) organizează în perioada 19-20 octombrie 2017, Congresul Științific Internațional, eveniment desfășurat în cadrul zilelor USAMV Iași (19-27 octombrie 2017).

V-ati gandit vreodata cum arata Iasul vazut prin ochi de copil? Cum arata cladirile emblematice desenate de cei mici? Copiii de la 25 de gradinite din Iasi au participat laproiectul "Sarbatoarea Iasului, prin ochi de copil". Lucrarile lor sunt impuse in complexul comercial din campusul studentesc Tudor Vladimirescu.

Nouă parlamentari din PSD, PNL și ALDE − dintre care șapte au fost prefecți − au depus la Senat, marți, 26 septembrie 2017, o propunere legislativă prin care s-ar institui Ziua Instituției Prefectului din România, scrie pressone.ro.

Arhiva Iasi TV Life

« November 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30