Displaying items by tag: reduceri

 

 

Organizatorii Festivalului Afterhills au anunţat o nouă serie de reduceri pentru abonamentele la festival.

O noua companie aeriana opereaza din aceasta saptamana pe Aeroportul Iasi. Compania italiana Ernest Airlines este a cincea care pune la dispozitia pasagerilor curse cu aeronave moderne. Destinatia principala este Aeroportul Cuneo din Italia.  La Cuneo, locuitorii din toata regiunea vor putea calatori de doua ori pe saptamâna - în zilele de joi si duminica.   

Când intrăm ca să cumpărăm o pâine şi plecăm din magazin cu un cărucior plin se cheamă că o întreagă echipă şi-a făcut treaba bine.

De astăzi şi până la sfârşitul lunii februarie CFR Călători introduce programul Trenurile Zăpezii 2018, cu reduceri la preţul biletelor de până la 56 la sută pentru trenurile care au ca destinaţie sau plecare, ori tranzitează staţiunile montane de pe Valea Prahovei, la Vatra Dornei şi Piatra Neamţ.

REDUCERE DE 20%* LA TOATE ZBORURILE REZERVATE AZI

 

 

Bucureşti, 24 noiembrie 2017:Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est, a lansat promoția „Pink Friday”și oferă 20%* reducere la toate zborurile rezervate astăzi, 24 noiembrie, până la miezul nopții.

 

Pasagerii pasionați de călătorii se pot bucura de cele mai populare zile cu reduceri ale anului și pot rezerva o nouă călătorie către oricare dintre destinațiile favorite cu promoția „Pink Friday”. WIZZ se asigură că toți pasagerii își pot rezerva o „evadare” cu o reducere de 20% la toate zborurile, către toate destinațiile.

 

Toți călătorii nerăbdători care își planifică vacanțele din sezonul următor pot alege dintre cele 137 de destinații disponibile în rețeaua Wizz Air din România, inclusiv către plaje celebre cum ar fi cele din Tenerife, Eilat, Tel Aviv și altele. Pentru cei care sunt în căutarea unui city break, rețeaua WIZZ oferă numeroase destinații interesante cum ar fi Roma, Paris, Bacerlona, Billund, Stockholm sau Bruxelles.

 

În premieră pentru o companie aeriană - promoția denumită de WIZZ „Pink Friday”, conform uneia dintre culorile specifice a aeronavelor -  se aplică oricărui zbor, oricând.

 

Campania se va încheia la miezul nopții vineri, pe 24 noiembrie, așa că doritorii sunt încurajați să profite acum de aceste tarife super low cost.

 

 

Black Friday 2017 are loc în România pe 17 noiembrie. Sunt magazine care vor avea reduceri şi în perioada 24-26 noiembrie, iar altele în intervalul 17 – 26 noiembrie. Libertatea îți arată lista magazinelor participante la Black Friday 2017.

Mai sunt cateva zile pana la Black Friday! Cateva zile pana cand pretul produselor de pe mai toate site-urile din Romania vor exploda. Reprezentantii Agentiei pentru Protectia Consumatorilor le recomanda vanatorilor de oferte sa fie foarte atenti in momentul in care achizitioneaza un produs. Si asta pentru a nu cadea in plasa comerciantilor. Garantia, conditiile de livrare si plata sunt principalele aspecte de care trebuie sa tinem cont indiferent ca vorm de un aparat electrocasnic, un articol vestimentar sau un telefon mobil.

Ȋn perioada 2 – 30 noiembrie 2017, magazinele Carrefour vor avea preţuri promoţionale de ”Black Friday”, cu reduceri de pȃnă la 50% la sute de produse, printre care electronice, electrocasnice, IT şi telecom. 

Ediția din acest an a Black Friday se apropie cu repeziciune, iar unii retaileri online au anunțat deja data la care va avea loc cel mai așteptat moment de shopping al anului. Iata un mic ghid de cumpărături pentru Black Friday 2017 astfel încât să nu întâmpinați probleme.

In perioada 5 iulie - 15 august Carrefour Felicia da startul reducerilor pentru articolele Textile special semnalizate la raft.

 Reducerea este inclusa in pretul afisat la raft, nu se acumuleaza cu alte promotii si nu se aplica la lenjeria de corp, textile si accesorii pentru casa, sosete si halate de baie.

 

 

 

 

Page 1 of 4

Arhiva Iasi TV Life

« June 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30