O investiție înțeleaptă în educație și în formarea academică și profesională constituie un act de responsabilitate pentru prezentul și viitorul țării, afirmă patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj de binecuvântare, la începutul noului an universitar.

După ce au rămas de curând fără mamă, iar tatăl se află în închisoare, opt fraţi din Iaşi au primit în sfârşit alinare chiar din partea Patriarhiei.

Cele şase clopote ale megaedificiului de cult poartă efigia şi binecuvântarea Patriarhului Daniel şi stema Patriahiei Române. Catedrala Mântuirii Neamului va fi sfinţită în ziua de 30 noiembrie 2018, în ajunul Zilei Naţionale a României, când se împlinesc 100 ani de la Marea Unire.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a ajuns sâmbătă la Mănăstirea Putna. La Mănăstirea Putna va avea loc duminică, 14 mai 2017, proclamarea solemnă a canonizării sfinților putneni: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, și Sfinţii Cuvioșii Sila, Paisie și Natan.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat azi, cu ocazia Zilei Naționale a Regalității, un mesaj de felicitare principesei Margareta și întregii Familii Regale a României.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane va avea, potrivit noului proiect al legii salarizarii unitare, un venit lunar de 14.500 lei brut, echivalent cu cel al unui ministru. Totodata, directorii SIE, SRI si STS vor castiga 10.730 lei brut, acelasi venit urmand sa il aiba si secretarii de stat, au precizat surse din conducerea PSD.

Cel mai mare clopot din Europa va rasuna la Catedrala Mantuirii Neamului si va avea inscriptionat pe el chipul Patriarhului Daniel. Clopotul are 25 de tone si a fost turnat la firma Grassmayr din Innsbruck, unul din cele mai importante ateliere de profil din Europa.

Presedintele Asociatiei Sanatate Mintala pentru Calitatea Vietii, psihologul Dan Ivanescu critica dur declaratia Patriarhului Daniel, conform careia psihologia, impreuna cu magia, vrajitoria si satanismul sunt pericole pentru societatea contemporana si ii cere sa adreseze scuze publice tuturor psihologilor din Romania.

Biserica urmează principiile evanghelice ale solidarității, ospitalității și ajutorării semenilor aflați în dificultate, a afirmat, miercuri, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel, în cadrul primirii noului ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București, Paul Brummell.

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31