Supa crema de dovleac, un deliciu al toamnei

Supa crema de dovleac, un deliciu al toamnei

Written by  Oct 19, 2018

„Supa-cremă de dovleac e foarte des întâlnită în bucătăriile din Austria de exemplu. La noi, în mod tradiţional, dovleacul este folosit foarte mult ca umplutură la plăcinte şi la tot felul de specialităţi culinare din Dobrogea“, spune Chef Giovanni.

Mod de preparare

Prima operaţiune este cea de curăţare a dovleacului de seminţe. Apoi se feliază şi se condimentează cu sare, piper şi se unge cu puţin ulei. Fâşiile trebuie învelite ulterior în folii de aluminiu şi băgate la cuptor.

„Mie îmi place mai mult ca dovleacul să fie copt, decât fiert. După ce se coace, se scoate din folie, se curăţă pulpa şi se face o bază din ceapă albă, cu unt şi puţin usturoi. Trag ceapa cu untul într-o tigaie unde pun puţin ulei de măsline, apoi adăug câteva cubuleţe de cartof crud pentru ca amidonul să lege compoziţia. Folosesc şi o mirodenie care dă un gust deosebit, nucşoara“, descrie procedura Chef Giovanni.

Compoziţia se stinge cu vin, iar peste ea se pune supă de legume sau apă. „Când totul e fiert şi omogen, blendez şi fac supa cremă. Cremozitatea o verificăm cu lingura, trebuie să curgă ca mierea de albine“, explică specialistul.

Pentru a echilibra gusturile (dovleacul şi ceapa cu untul fiind dulci), Chef Giovanni recomandă ca supa-cremă să fie servită cu chipsuri din prosciutto (şuncă tradiţională italiană). „Ştim că prosciutto e sărat şi astfel se combină gusturile.

Preparea chipsurilor din prosciutto

Chipsurile se fac aşa: într-o tavă pun hârtie de copt, apoi feliile de prosciutto, apoi altă hârtie peste ele şi altă tavă, ca să le ţin presate. După 6-7 minute de copt, ies crocante, asemeni chipsurilor de cartofi. După ce montez în farfurie supa şi 2-3 cipsuri de prosciutto, mai folosesc un fir de ulei de trufe şi 3-4 felii de trufe“, descrie în continuare preparatul Chef Giovanni.

 

sursa: adevarul.ro

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« November 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30