Tradiții și superstiții de Dragobete: ce trebuie să facă fetele pentru a fi iubite tot anul

Tradiții și superstiții de Dragobete: ce trebuie să facă fetele pentru a fi iubite tot anul

Written by  Feb 24, 2018

Sâmbătă, 24 februarie, se sărbătorește Dragobetele, aceasta reprezentând sărbătoarea iubirii în România.

Potrivit tradiţiei, în anumite zone din România, în această zi de sărbătoare, tinerii se îmbrăcau în haine frumoase şi mergeau în păduri pentru a culege primele flori ale primăverii. Culesul florilor continuă cu voie bună şi cântece, dar şi cu un joc numit ”zburătorit”. Fetele fugeau către sat, iar băieţii erau în urma lor, încercând să le prindă şi să le sărute.   Dacă un băiat îi era drag unei fete, aceasta se lăsa prinsă şi sărutată, acest lucru însemnând începutul iubirii dintre cei doi.

Iubirea lor era anunţată întregii comunităţii, dar şi membrilor familiei. Cei care participau la această sărbătoare erau consideraţi binecuvântaţi în acel an. Cei care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiţi să nu poată iubi în acel an, conform anumitor superstiţii din bătrâni.

Ce trebuie să facă fetele de Dragobete pentru a fi iubite tot anul

În această zi, fetele trebuie să se întâlnească băieţi şi să socializeze. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an. Totodată, în diferite zone ale ţării se credea că fetele care ating un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului. Tot tradiţia de Dragobete mai spune că nu ai voie să plângi în această zi pentru că lacrimile sunt aducătoare de necazuri şi supărări.

Bărbaţii nu au voie să necăjească femeile şi nici să se angajeze în gâlcevi căci astfel îi aştepta o primăvară cu ghinion şi un an deloc prielnic. Atât băieţii, cât şi fetele au datoria de a se veseli în această zi pentru a avea parte de iubire întreg anul. Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute în această zi.

 

 

(Sursa: b1.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« September 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30