"Carmen" de Bizet, cea mai cunoscută operă romantică franceză, revine la Iași

"Carmen" de Bizet, cea mai cunoscută operă romantică franceză, revine la Iași

Written by  Jan 03, 2018

"Carmen" de G. Bizet, cea mai cunoscută operă romantică franceză, revine pe scena Operei Naţionale Române Iaşi la începutul anului 2018. Spectacolul va avea loc duminică, pe data de 7 ianuarie, de la ora 18.30, în Sala Mare a Teatrului Naţional Iaşi.

Compozitorul Georges Bizet a compus o muzică tulburătorare, inspirat fiind de personajul nuvelei lui Prosper Merimée. Spectacolul prezintă ritmurile de dans spaniole, conturând personaje „pline de viaţă şi adevăr“.

Conducerea muzicală a spectacolului de la Iaşi va aparţine dirijorului Ciprian Teodorașcu, iar regia este realizată de Karel Drgác din Viena. Coregrafia este asigurată de Carlos Vilán din Madrid, decorul este realizat de Octavian Neculai, iar costumele sunt realizate de Josef Jelínek din Praga.

Regizorul Karel Drgac s-a născut în Republica Cehă, a urmat cursurile Universităţii din Viena, are două masterate, unul în Teatru şi Arte, iar celălalt în Ştiinţele educaţiei, având totodată studii de regie şi teatru realizate la Viena. În calitate de asistent de regie a lucrat cu Jean-Pierre Ponelle de la Opera Lirică din Chicago, Metropolitan Opera, Festivalul Salzburg, Opera de Stat din Viena, Opera Zürich şi Frank Corsaro de la Opera regală Covent Garden. Karel Drgac a fost manager şi director artistic al Operei de Stat din Praga, revenind la Opera pragheză în 2004 ca director de casting. Este fondatorul Federaţiei Wagner în Praga şi primeşte Premiul de apreciere pe regiunea Austriei Inferioare pentru realizare muzical-dramatică în 2001, iar patru ani mai târziu este distins cu Medalia Onorifică de Aur în aceeaşi regiune.

Biletele pot fi achiziţionate de la Agenţia Operei. Este strict interzis accesul în sală al copiilor sub 7 ani.

(Sursa: Ziaruldeiasi)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« December 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31