Cel mai căutat oraș din România în perioada 17-19 noiembrie

Written by  Nov 04, 2017

Înainte de weekend-ului prelungit de 1 decembrie, Sibiul are un alt sfârșit de săptămână, rezervat deja în proporție de 90%. Începând din 17 noiembrie, cu greu se mai găsește o cameră liberă în oraș. Este weekend-ul în care se deschide Târgul de Crăciun de anul acesta. Organizatorii anunță că proiecțiile pe clădiri vor face din Sibiu cel mai luminos oraș din țară.

Prima ediție a Târgului de Crăciun din Sibiu a avut loc în 2007, când oraşul era Capitala Culturală Europeană și a reprezentat un proiect pilot, întrucât tradiția acestui tip de eveniment nu exista în țară. Doar 15 căsuțe au fost expuse, atunci. Acum, pentru al 11-lea an consecutiv, târgul din centrul orașului este unul dintre cele mai vizitate și mai așteptate din România.

Peste câteva zile, aici, în Piața Mare din Sibiu, vor începe pregătirile pentru Târgul de Crăciun de anul acesta. Mai mult de 100 de comercianți vor fi aici, de jur împrejurul Pieței Mari și vor avea cadouri pentru cei dragi, pentru toate gusturile. Târgul de Crăciun de la Sibiu și-a câștigat, de-a lungul timpului, renumele de "cel mai frumos din România", așa că tot mai mulți turiști au dorit să vină aici și să-l vadă. Cu peste 20% au crescut încasările din taxa hotelieră, doar anul trecut.

Adică aproape 800.000 de lei au intrat în bugetul local, din această taxă, numai iarna trecută. Iar hotelierii se așteaptă ca cererile să crească în perioada următoare, deși au mai rămas foarte puține camere disponibile.

„Undeva la 80, spre 90 la sută, cerere care cu siguranță va ajunge la 100%”, spune Ioana Miclăuș, reprezentant pensiune.

„Am făcut un perete care nu va fi tot timpul la fel. El se schimbă, încet - nu va fi un show de lumini -, dar, dacă vii în diverse momente în piață, o să observi că acel perete va fi un pic altfel”, afirmă Andrei Drăgan, organizator Tîrgul de Crăciun.

Sibiul nu duce lipsă de turiști nici în perioadele considerate mai puțin "de vârf". Chiar și acum, cu două săptămâni înainte de deschiderea târgului, gradul de ocupare trece de 60%.

Am venit din Austria și suntem impresionați de oraș. Ne place arhitectura foarte mult”, spune un turist.

Ediția 2017 a Târgului de Crăciun se deschide oficial la data de 17 noiembrie și se închide în 3 ianuarie 2018.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« November 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30