Curiozităţi despre pisici. 20 de lucruri pe care trebuie să le ştii

Curiozităţi despre pisici. 20 de lucruri pe care trebuie să le ştii

Written by  Nov 24, 2015

Potrivit unor statistici, în lume există peste 500 de milioane de pisici domestice. Iată mai multe curiozităţi despre pisici pe care trebuie să le ştiţi.

Pisicile au apărut în Europa în urmă cu 900 de ani înainte de Hristos. Au fost aduse de corăbiile cenicienilor. Cea mai mare rasă de pisici domestice este Ragdoll, iar cea mai mică este Singapura. O pisică domestică trăieşte în medie aproximativ 15 ani, iar cele care trăiesc pe străzi trăiesc în medie în jur de 5 ani.

Tot de pe lista de curiozităţi despre pisici trebuie să ştiţi că o femelă, în mod normal, naşte cam de două ori pe an între 1 şi 8 pui. Atunci când cad, pisicile îşi rotesc mai întâi capul, apoi îşi răsucesc şira spinării, aliniează picioarele şi îşi arcuiesc spatele pentru a minimiza impactul.

Pisicile văd mai bine decât oamenii pentru că au nevoie de o şesime din cantitatea de lumină necesară pentru a vedea foarte clar. Însă puii nou născuţi nu văd şi nici au auzul dezvoltat. Încep să vadă abia după cinci zile, iar mersul şi-l dezvoltă abia după 20 de zile.

Pisicile se pot împerechea cu mai mulţi motani, iar după o perioadă de gestaţie de 64 - 67 de zile, nasc pisoi cu taţi diferiţi. Pisicile nu pot supraveţui doar cu mâncare vegetariană şi nu e bine să le daţi hrană pentru câini pentru că au nevoie de aproximativ cinci ori mai multe calorii decât un câine. Dorm aproximativ 16 ore pe zi şi sunt mai active pe timpul noţii.

De asemenea, în ceea ce priveşte igiena, trebuie să mai ştiţi că pisicile îşi petrece aproximativ 30% din timp pentru a se îngriji. Papilele de pe limba aspră a pisicilor formează un fel de perie care le descâlceşte blana. De cele mai multe ori pisicile torc atunci când sunt fericite, însă situaţii şi când pisicile torc pentru că au dureri şi astfel încearcă să anihileze această stare.

Pisicile se freacă de oameni pentru a le impregna propriul miros şi practic, pentru a-i marca. Prin această modalitate, pisicile pisicile vor avea impresia că toţi cei care miros la fel care ele, le aparţin. Mustăţile se mai numesc vibrissae sau „păr tactil”, pentru că le ajută să se orienteze în spaţiu. Culoarea ochilor pisicii se pot schimba cu cât înaintează în vârstă.

sursa: adevarul.ro


Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« August 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31