Toate traseele turistice din masivele Bucegi și Ciucaș au fost închise temporar din cauza zăpezii care a căzut în ultimele zile și care, pe alocuri, depășește un metru.

Blocaţi pe munte, din cauza zăpezii. Este aventura extremă prin care au trecut cinci tineri din Argeş, cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat vineri, la Timișoara, că autoritățile nu vor mai fi luate prin surprindere de iarnă, în acest sezon, întrucât în toate zonele țării au fost semnate contractele pentru deszăpezire.

Dacă ţi-ai planificat o ieşire cu maşina la munte sau în afara localităţii pe timp de iarnă e bine să ai la tine şi un set de lanţuri antiderapante. Pentru a le putea folosi la capacitate maximă, e foarte important să ştii însă cum să le alegi şi în ce condiţii le poţi folosi.

După o vară şi un început de toamnă în care nu au lipsit perioadele cu fenomene extreme, meteorologii prevăd o iarnă care va aduce atât zile deosebit de calde, mai ales în sudul şi sud-estul ţării, cât şi scăderi bruşte de temperatură. Specialiştii vorbesc de o creştere a frecvenţei fenomenelor de vreme severă în ţara noastră, aşa că estimează apariţia viscolelor puternice, iar în perioade scurte de timp se vor aduna cantităţi mari de zăpadă.

Platforme de topit zapada, dar si parcari, in acelasi timp. Pana la sfarsitul anului, in trei cartiere din oras vor fi amenajate spatii unde va putea fi depozitata zapada. In perioada in care nu este zapada, locul va fi amenajat ca parcari publice. S-a ajuns deja la etapa de proiectare, iar in scurt timp vor fi alocate si fondurile necesare pentru realizarea acestora.

 

In ultimele zile, in mai multe zone din tara a nins, iar temperaturile au scazut foarte mult, sub zero grade, o situatie atipica pentru aceasta perioada a anului. Gabriela Bancila, meteorolog la Administratia Nationala de Meteorologie, a declarat ca aceste fenomene meteo nu sunt normale pentru aceasta perioada, avand o rata de aparitie foarte rara, ultimul de acest gen avand loc in urma cu 20 de ani, in 1996.

Doi copii au murit în Masivul Retezat în urma unei avalanşe produse sâmbătă după-amiază în zona Lacului Bucura. Alţi trei turişti au fost surprinşi de avalanşă, a informat Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Hunedoara.

Fenomen extrem in Romania! Dupa 200 de ani, primavara a fost din nou inghitita de viscol si ninsori abundente. Codul portocaliu de viscol si ninsori a intors tara cu susu-n jos, iar nimeni nu s-a putut impotrivi furiei naturii. In Iasi, mii de copaci au fost doborati de vantul foarte puternic si cantitatile uriase de zapada, iar peste 10 artere de circulatie din judet au fost inchise traficului rutier. De mai bine de 48 de ore, autoritatile fac tot ceea ce este omeneste posibil sa nu se blocheze orasul si judetul.

Ninsoarea da peste cap si activitatea de pe Aeroportul International din Iasi. Mai multe curse au fost amanate si chiar anulate. Zeci de ieseni au fost nevoiti sa isi amane deplasarile sau au ajuns cu intarziere la destinatie.

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31