În perioada 06-09 noiembrie a.c., poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Iaşi au acţionat în trenurile de călători care tranzitează zona Moldovei şi în staţiile de cale ferată, pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prevenirea faptelor de furt, a celor comise cu violenţă, precum şi pentru prevenirea călătoriilor frauduloase.

Judecătoria Vaslui a decis eliberarea condiţionată a fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, după ce acesta a efectuat 3 ani şi 6 luni de închisoare.

In perioada 2– 3 februarie, politistii din cadrul Sectiei Regionale de Politie Transporturi Iasi au desfasurat o serie de actiuni in trenurile care circula pe magistralele de cale ferata 500, 600 si in statiile si triajele de cale ferata, pentru prevenirea si combaterea activitatilor comerciale ilicite, cersetoriei, precum si pentru mentinerea unui climat de ordine si siguranta publica.

Au fost verificate 20 de societati comerciale, controlate 75 de autoturisme, legitimate 223 de persoane si efectuate patrulari in 142 de trenuri de calatori si in 67 de statii de cale ferata.
 
De asemenea, au fost aplicate 96 de sanctiuni contraventionale in valoare de 13.595 lei, dintre care 51 conform Legii nr. 61/1991, 25 la H.G. nr. 203/1994, 8 conform  O.U.G. nr. 195/2002, 3 la Legea nr. 12/1990, 1 la Legea nr. 38/2003 si 8 pentru alte abateri.
 
 
In perioada 2– 3 februarie, politistii din cadrul Sectiei Regionale de Politie Transporturi Iasi au desfasurat o serie de actiuni in trenurile care circula pe magistralele de cale ferata 500, 600 si in statiile si triajele de cale ferata, pentru prevenirea si combaterea activitatilor comerciale ilicite, cersetoriei, precum si pentru mentinerea unui climat de ordine si siguranta publica.

Au fost verificate 20 de societati comerciale, controlate 75 de autoturisme, legitimate 223 de persoane si efectuate patrulari in 142 de trenuri de calatori si in 67 de statii de cale ferata.

De asemenea, au fost aplicate 96 de sanctiuni contraventionale in valoare de 13.595 lei, dintre care 51 conform Legii nr. 61/1991, 25 la H.G. nr. 203/1994, 8 conform  O.U.G. nr. 195/2002, 3 la Legea nr. 12/1990, 1 la Legea nr. 38/2003 si 8 pentru alte abateri.

Todata, au fost constatate o infractiune de natura judiciara si identificati 2 autori in cauzele penale.

Spre exemplu, in trenul interregio Iasi – Constanta politistii au depistat un barbat de 21 de ani din judetul Vaslui, care avea asupra sa un plic ce continea produs vegetal de culoare verde, tocat marunt sub forma de frunze si muguri, cu miros intepator, susceptibil a fi produs etnobotanic. In cauza s-a fost intocmit dosar penal conform art. 4, alin. 1 din Legea 143/2000.
 
Totodata, politistii au identificat un tanar, de 20 de ani, din comuna Scanteia, banuit de comiterea unei infractiuni de furt, intrucat ar fi sustras un telefon mobil unui barbat de 40 ani, din judetul Mures, care a adormit in sala de asteptare a unei statii de cale ferata. Tanarul a recunoscut fapta comisa, iar prejudiciul in valoare de 2900 de lei a fost recuperat si predat persoanei vatamate.

Un alt barbat de 29 de ani, care a stationat neregulamentar cu auto echipat taxi, pe strada Moara de Vant din fata Terminalului 3 al Aeroportului International Iasi, stanjenind traficul rutier si blocand accesul in parcarea aeroportului, a fost sanctionat contraventional, conform O.U.G. nr. 195/2002 cu amenda de 500 lei si 3 puncte de penalizare.
 
 

Bugetul Ministerului Transporturilor a fost adoptat, duminică, de Comisiile de buget, după peste trei ore de dezbateri şi certuri între aleşi, fiind adoptate o serie de amendamente care nu presupuneau efort bugetar, precum şi un amendament fără sursă de finanţare, care a fost ulterior retras.

Ministerul Transporturilor a solicitat reprezentanţilor Metrorex, ai proiectantului, consultantului şi constructorului Magistralei 5 o analiză pentru identificarea cauzei şi soluţii pentru rezolvarea imediată a problemelor cauzate de surparea de teren din zona Eroilor din Capitală, constructorul afirmând că "tendinţa tasărilor este spre stagnare".

Curtea de Conturi arată, într-un raport de audit privind execuţia bugetului pe 2014, că a identificat o serie de nereguli la Ministerul Finanţelor, privind printre altele plata titlurilor ANRP, date inexacte privind ANAF şi cheltuieli cu studii de fezabilitate pentru investiţii neconcretizate.

Comisia Europeana a publicat, vineri, a doua ediție a 'Tabloului de bord al UE în domeniul transporturilor', care compară rezultatele înregistrate de statele membre în 29 de categorii de transport, România clasându-se pe ultimul loc în Uniunea Europeană.

Două transporturi cu sânge provenit din donațiile unor cetățeni din Republica Moldova pentru victimele rănite în incendiul de la Clubul Colectiv din Capitală au stat aproximativ trei ore în Vama Albița, pe motiv că nu au fost fost însoțite de toate documentele necesare tranzitării frontierei.

Guvernul nu va suplimenta, la rectificare, bugetul Ministerului Transporturilor întrucât instituţia nu a dovedit că poate cheltui banii şi dezamăgeşte din acest punct de vedere de la an la an, arătând lipsă de profesionalism, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Iulian Matache a depus, vineri, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestire în funcţia de ministru al Transporturilor, preluând astfel postul rămas vacant prin demisia lui Ioan Rus. Noul ministru al Transporturilor a declarat, după ceremonia de învestire în funcţie, că una dintre priorităţile importante ale Ministerului este creşerea absorbţiei fondurilor europene, dar şi implementarea Master Planului.

Page 1 of 2

Arhiva Iasi TV Life

« November 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30