Displaying items by tag: nastere

Jandarmeria este cea de-a doua casa pentru Marian, un baietel de numai 12 ani, care provine dintr-un centru de plasament. Pentru ca ziua lui de nastere se apropie, cei dce la Inspectoratul Judetean de Jandarmi Iasi i-a pregatit lui Marian o surpriza: acesta s-a plimbat cu masina de interventie, s-a jucat cu catelusa Hera iar la final, a primit un tort.

 

 Moment festiv pe pietonalul Stefan cel Mare si Sfant.Corul Marii Uniri de la Ateneul Iasi a sustinut un program de cantece patriotice, apoi drapeul Romaniei Mari a fost arborat pe un catarg in fata Primariei municipiului Iasi. Evenimentul, care face parte din Programul Centenar, a fost prilejuit de marcarea zilei de nastere a Regelui Ferdinand I (intai) al Romaniei.

A vrut sa nasca acasa si s-a ales cu dosar penal! O gravida din Iasi a vrut sa nasca cu o doula, un fel de "psiholog" care acorda sprijin emotional femeii pe tot parcursul travaliului dar care nu are si competente medicale. Odata aparut travaliul, starea femeii s-a complicat si doar o minune i-a mai salvat copilul. Acum medicii au depus plangere penala pe numele femeii pentru a trage un semnal de alarma asupra complicatiilor care pot aparea in cazul nasterilor la domiciliu.

Medici de la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă susţin că vor să facă plângere penală pe numele unei femei care a fost la un pas de moarte, după ce miercuri a intenţionat să nască acasă cu ajutorul unei doule, a cărei identitate nu vrea să o dezvăluie, după ce anterior a născut printr-o operaţie cezariană.

Medicii ieşeni trag un semnal de alarmă privind numărul adolescentelor care nasc la vârste din ce în ce mai mici.

15 ianuarie - zi ce va ramane in istoria Romaniei!A fost prozator, jurnalist si poet, iar multi il considera pe Mihai Eminescu ca fiind cea mai importanta voce poetica din literatura romaneasca. Zeci de ieseni au venit la Teiul lui Mihai Eminescu pentru a celebra cei 168 de ani de la nasterea poetului national. Ca in fiecare an, ziua de 15 ianuarie este marcata si la Iasi, la statuia lui Mihai Eminescu din parcul Copou, prin recitaluri de poezie si depuneri de coroane.

O fetiţă de doar 13 ani, din Baia Mare, a rămas însărcinată în urma unui viol, însă nu a spus nimănui ce s-a întâmplat, de frică ”să nu fie certată”. Ea a născut acasă, în preajma Crăciunului, doar în prezenţa fratelui ei de 10 ani.

Situaţie îngrijorătoare - într-un singur an, numărul mamelor care mor la naştere s-a dublat, arată un studiu World Vision. S-a ajuns astfel la 19 decese dintr-o sută de mii de naşteri, iar cifrele plasează astfel România pe primul loc în Europa.

În perioada 12 octombrie – 16 noiembrie, viitoarele mămici din regiunea Moldovei vor putea participa gratuit la cel mai mare curs interactiv, menit să faciliteze întâlnirea și dialogul cu specialiștii Arcadia.

A-Baby este un eveniment dedicat pregătirii întâmpinării celui mai frumos moment din viața unui cuplu – nașterea unui copil – și se va desfășura în 6 ediții consecutive în orașele Bacău, Suceava, Vaslui, Piatra Neamț, Botoșani și Iași.

 

Din dorința de a fi tot mai aproape de oameni și de nevoile lor, Rețeaua Medicală Arcadia

derulează o nouă ediție a Caravanei A-Baby, care are ca scop principal informarea și educarea viitoarelor mămici pentru întâmpinarea schimbărilor ce vor apărea în viața lor.

Medicii obstetricieni, neonatologi, kinetoterapeuții și consilierii Arcadia – ghizi în aventura sarcinii și a nașterii – sunt pregătiți să ofere participantelor informații, sfaturi, îndrumare și sprijin. Cursul interactiv „A-Baby – ghidul tău pentru a fi părinte” include:

  • „Totul pentru o naștere perfectă” – întâlnire cu medicul obstetrician;
  • „Bebelușul – un început de viață” – întâlnire cu medicul neonatolog;
  • „Sarcina – o aventură a corpului meu” – întâlnire cu un kinetoterapeut;
  • „Maternitatea Arcadia – locul celui mai sigur început în viață” – întâlnire cu consilierul Arcadia;
  • Sesiune interactivă cu întrebări și răspunsuri;
  • Tombola A-Baby – premii extraordinare oferite de Arcadia și partenerii săi.

Într-o atmosferă relaxantă, deschisă, la fel ca cea din cabinetele Rețelei Medicale Arcadia, participantele vor primi răspunsuri la toate întrebările care le preocupă, astfel încât să aștepte momentul nașterii cu încredere, bucurie și liniște. Caravana A-Baby oferă fiecărei viitoare mămici șansa de a primi cele mai avizate informații și sfaturi practice, în măsură să alunge orice grijă și temere.

Alături de partenerii săi, Arcadia va oferi cadouri fiecărei participante. În plus, toate viitoarele mămici au șansa de a câștiga un premiu la tombola A-Baby cu care se va încheia fiecare curs.

La finalul ediției de toamnă a caravanei, toate participantele din cele 6 orașe vor avea șanse egale de câștig la marea tombolă, la care vor fi oferite prin tragere la sorți 5 mari premii, după cum urmează:

  • Premiul I – nașterea gratuită în Maternitatea Arcadia;
  • Premiul II – kit de recoltare celule stem Lifeline;
  • Premiul III – 1 kit de sterilizare + 1 voucher in valoare de 500 lei pentru achiziția de produse Chicco;
  • Premiul IV – 1 baby nest oferit de pernegravide.ro;
  • Premiul V – 1 kit „Mămici începătoare” oferit de Laboratoarele Fiterman.

Regulamentul tombolei A-Baby poate fi citit aici.

 

Participarea la cursul A-Baby este gratuită. Înscrierea se face online, în limita locurilor disponibile, prin completarea și trimiterea formularului de înscriere de aici. Cursul este dedicat exclusiv femeilor însărcinate și se va derula, începând cu ora 16:00, după următorul calendar: 12 octombrie – Bacău, 19 octombrie – Suceava, 26 octombrie – Vaslui, 2 noiembrie – Piatra Neamț, 9 noiembrie – Botoșani, 16 noiembrie – Iași.

 

Partenerii Caravanei A-Baby: Lifeline, Chicco, pernegravide.ro, Danina Line, Laboratoarele Fiterman, Little Texas.

 

Maternitatea Arcadia, Spital Prieten al Mamei și Copilului, este alături de viitoarele mămici de la prima ecografie și până în momentul nașterii, cu o echipă multidisciplinară de specialiști, aparatură performantă, săli de naștere moderne, grijă și respect pentru noua familie și pachete de servicii medicale atent gândite. Maternitatea Arcadia susține și promovează alăptarea și oferă servicii de spitalizare premium, în rezerve cu rooming-in (mama și copilul).

 

www.arcadiamedical.ro

 

Persoană de contact:

Roxana Petraru

Specialist Comunicare, Arcadia

M: +40 743 118 740

This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.  

www.arcadiamedical.ro

Aseară, zona Poligonului ACR de la ieşirea din Botoșani spre Suceava a fost împânzită de forţele de ordine.

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« September 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30