O femeie în vârstă de 59 de ani și-a înjunghiat mortal soțul cu un cuțit. Crima a avut loc în casa celor doi, situată în Tomești, în apropiere de Penny Market. 

Aseară, zona Poligonului ACR de la ieşirea din Botoșani spre Suceava a fost împânzită de forţele de ordine.

Ioan Beşa, tânărul care l-a ucis cu peste 40 de lovituri de cuţit pe poliţistul Sorin Vezeteu, în Gara Burdujeni, a fost găsit mort, aseară, în celula în care era închis în Penitenciarul Botoşani.

Maşina a ieşit pe contrasens, izbindu-se în final într-un copac cu toţi cei patru pasageri - soţii care se certau şi copiii lor - au ajuns la spital.

Un bărbat a fost omorât în seara zilei de sâmbătă, 2 septembrie, în localitatea Hlăpești, comuna Dragomirești. 

 

Un polițist a fost rănit cu o sabie în timp ce încerca să aplaneze un conflict între un bărbat și fiul său, semnalat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în zona Ciric.

Un eveniment șocant a avut loc noaptea trecută în Centrul Istoric al municipiului Botoșani.  Cetățenii romi au participat la un priveghi la care s-a consumat alcool toată noaptea. Spre dimineață, undeva pe la ora 4:30 între mai mulți bărbați s-a iscat o ceartă cruntă.

Câteva mii de oameni l-au condus pe ultimul drum pe agentul de poliţie Sorin Vezeteu, ucis joi seara în Gara Burdujeni, care este înmormântat în localitatea sa natală, Dumbrăveni, după ce duminică, în jurul orei 11,00, s-a desfăşurat un ceremonial la Biserica Acoperământul Maicii Domnului din Suceava.

O româncă în vârstă de 42 de ani, care locuia în localitatea Montepulciano din Siena, a fost ucisă de soţul său italian, de care intenţiona dă divorţeze.

După o ceartă conjugală pornită între un bărbat și o femeie din Pârvești, județul Vaslui, cea din urmă și-a lovit concubinul cu o sapă, de mai multe ori, în cap și peste tot corpul până l-a ucis.

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

 

Statistici IASI TV LIFE