Displaying items by tag: consumatori

Veolia Energie Iași (VEI) contribuie la eficientizarea cheltuielilor ieșenilor pentru facturi și asigură, prin sistemul de distribuție termică pe orizontală, economii de până la 30% la apă caldă și căldură, în comparație cu sistemele pe gaz.

"Intai asculta-l!" Acesta este sloganul dezbaterii organizate la Iasi despre prevenirea consumului de droguri in randul tinerilor.In acest mod a fost marcata Ziua Internationala impotriva traficului si consumului ilicit de droguri.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului va supraveghea cu atenţie sporită calitatea produselor specifice perioadei de sărbători, dar şi a serviciile turistice, a declarat, în emisiunea „Serviciul de noapte”, de la Radio România Actualităţi, preşedintele instituţiei, Bogdan Pandelică.

În vederea efectuării unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale din mun. Iaşi, alimentarea cu gaze naturale va fi sistată pe 28 septembrie, începând cu ora 11.00, la consumatori de pe străzile: Popescu Eremia, Conductelor, Pantelimon, Apelor, Prof. Paul Ioan, Tătăraşi nr. 1-54, Curelari, Sărărie nr. 6-8, T. Vladimirescu, Roşcani nr. 1-11, Grigore Tufescu, Gălăţeanu, Başotă, Stihii, Ornescu, Călăraşi şi Elena Doamna nr. 3-5.

Fenomenele meteorologice periculoase din după-amiaza zilei de sâmbătă, 8 iulie, au afectat mai multe localități din județul Neamț.

Știați că aparatele electrocasnice pot duce o viață „secretă” și pot continua să funcționeze chiar și atunci când le-ați stins? Da, foarte multe dintre dispozitivele pe care le folosim în viața de zi cu zi au propria lor viață chiar și după ce apeși butonul de alimentare pentru a le opri. Unii oameni încă mai au îndoieli dacă este indicat sau nu să scoată, de pildă, încărcătorul de la telefon din priză după ce mobilul s-a încărcat.

Utilizarea internetului de către consumatorii români a atins, în prezent, o cotă de 48%, sub media Uniunii Europene /UE/, care se situează la 75%, arată datele oficiale prezentate, luni, într-o conferință de specialitate organizată la sediul reprezentanței Comisiei Europene în România.

Locuitorii acestei ţări au cel mai mare consum de băutură răcoritoare Coca-Cola pe cap de locuitor decât oricare altă naţiune, însă aici nu există niciun restaurant McDonald's.

Sedinta extraordinara la Consiliul Local. Alesii se vor intalni pentru a vota doua proiecte legate de activitatea societatii care produce si distribuie agent termic in sistem centralizat.

Strategia Naţională Antidrog 2005-2012 avea ca scop reducerea incidenţei şi prevalenţei consumului de droguri, însă în perioada 2012-2013, în ciuda acţiunilor întreprinse de Agenţia Naţională Antidrog, s-a constatat o creştere a consumului la nivelul întregii populaţii, potrivit Mediafax.

Page 1 of 2

Arhiva Iasi TV Life

« November 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30