Displaying items by tag: LOC DE MUNCA

Aparţinătoarea unui pacient a povestit că încă din luna noiembrie a anului trecut i-a văzut pe cei doi că nu se puteau ţine pe picioare, sesizând medicul de gardă, iar ulterior, în noaptea de 13 aprilie, episodul s-a repetat, fiind chemat medicul de gardă, dar şi ma­nagerul unităţii medicale. Atunci le-au fost prelevate probe care au relevat că unul dintre ei avea o alcoolemie de 2,65 la mie, iar celălalt de 1,90 la mie.

Dacă nu ai timp sau bani pentru a urma cursurile unei facultăţi, nu te panica deoarece sunt destule meserii foarte bine plătite care nu necesită studii superioare.

Mirabela MIRON - vicepreședinte CECCAR

Un robot software poate face, teoretic, munca de birou realizată de cinci oameni pentru că poate realiza fără oprire activităţile pentru care este programat şi nici nu are nevoie de timp de recuperare între executarea a diferite sarcini, afirmă Vargha Moayed, leading partener al Centrului de excelenţă dedicat RPA de către compania de audit şi consultanţă EY.

Într-un interviu acordat unei televiziuni, Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, a declarat că vor fi consideraţi pensionari doar cei care dovedesc că au o vechime semnificativă în muncă. Iar persoanele care beneficiază acum de pensia minimă garantată vor fi încadrate într-o altă categorie.

Social-democratul Florin Iordache a fost ales, marți, președinte al Comisiei parlamentare speciale pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul Justiției.

Mai multe ONG-uri propun un proiect care presupune ca toți cei care ies să fumeze în timpul serviciului să fie taxați la minut.

Angajatorii din orice domeniu de activitate care angajează și califică șomeri la locul de muncă pot primi din partea statului 250 de euro lunar pentru fiecare persoană angajată, banii provenind din fonduri europene.

Page 1 of 3
Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« July 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31