Displaying items by tag: GARDA DE MEDIU

Comisarii de la Garda de Mediu Iaşi au dat amenzi de peste 300.000 de lei agenţilor economici în trimestrul al doilea al acestui an. În perioada 1 martie-30 iunie 2017, Comisariatul Judeţean Iaşi a realizat 192 de acţiuni de control, din care 155 de verificări în domeniul controlului protejării poluării industriale, respectiv 37 în domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor naturale protejate. 

Ziua mondială a mediului înconjurător este aniversată, în fiecare an, la 5 iunie. Cu acest prilej, în peste 100 de țări sunt organizate manifestări pentru conștientizarea populației privind problemele de mediu.

Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) este autoritatea globală de mediu la nivel mondial care stabilește agenda globală de mediu și promovează implementarea coerentă a dimensiunii de mediu a dezvoltării durabile în cadrul sistemului ONU, conform site-ului www.unep.org.

Salariaţii din domeniul protecţiei mediului ameninţă cu greva generală. Marţi, angajaţii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului au declanşat un protest spontan, între orele 11-13. Sindicaliştii din Mediu sunt nemulţumiţi că până în prezent nu a existat nicio reacţie din partea Guvernului şi a factorilor politici în urma protestelor anterioare, din 14 martie, 21 martie şi 27 aprilie, privind „eliminarea discriminării” salariale.

De asemenea, reprezentanţii angajaţilor susţin că nu au primit niciun răspuns la solicitările scrise. Ca atare, sindicaliştii vor înregistra conflictul de muncă la Ministerul Mediului şi la Ministerul Consultării Publice şi a Dialogului Social, se specifică într-un document publicat marţi de Federaţia Sindicatelor Unite din Mediu. „Prin declanşarea acestui conflict de muncă, ca etapă premergătoare grevei generale se ajunge la diminuarea ratei de absorbţie a fondurilor europene, sistarea emiterii actelor de reglementare necesare fondurilor europene”, se detaliază în comunicat.

Totodată, spun reprezentanţii angajaţilor, prin declanşarea conflictului de muncă se poate ajunge la neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de statul român prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană (UE). „Nerespectarea termenelor de raportare de către România, în calitate de stat membru UE, poate genera riscul declanşării procedurii de infringement, situaţii care vor determina costuri mult mai mari din partea statului român decât costurile generate de o creştere salarială pentru 1.934 de angajaţi. Federaţia Sindicatelor Unite din Mediu a avut o activitate proactivă şi a încercat prin toate mijloacele să sensibilizeze factorii politici şi nu numai, în scopul de a nu se ajunge la blocarea sistemului pentru protecţia mediului, acţiune rămasă fără rezultat”, se precizează în document.

(Sursa: Ziaruldeiasi)

Personalul Gărzii de Mediu Suceava se află, începând  de miercuri, 10 mai, în grevă generală pe termen nelimitat, manifestându-și astfel nemulțumirea și indignarea pentru inechitatea salarială care există în domeniul protecției mediului.

Laleaua pestriță, monument al naturii protejat de lege, este vândută pe tarabe într-o piață din Vaslui, fără ca vreo autoritate a statului să intervină. Comercianții riscă amenzi de până la 7.500 de lei, dar cum majoritatea dintre ei sunt oameni simpli, nu știu acest lucru. Șeful Gărzii de Mediu Vaslui crede că ”este trist că se cumpără” aceste flori, propunându-și să atragă atenția vânzătorilor să nu le mai comercializeze.

Amenda record, luata de autoritatile din Palatul Roznovanu din cauza mizeriei din oras! Primaria Municipiului Iasi a primit o sanctiune contraventionala in valoare de 80.000 lei, pentru ca nu a curatat cursurile apelor de pe raza orasului. Concret, inspectorii Garzii Nationale de Mediu au realizat un control in urma caruia au descoperit ca autoritatile locale nu au luat aproape nicio masura operativa referitor la verificarea starii de salubritate a cursurilor de apa, fie ele rauri sau balti din oras. Practic, pe absolut toate cursurile de apa, in afara raului Nicolina, au fost gasite situatii care au dus la aceasta sanctiune.Este o amenda record, fiind cea mai mare sanctiune aplicata de Comisariatul Judetean lasi al Garzii Nationale de Mediu in ultima perioada.

Este vorba mai ales despre mizeria intalnita pe raul Bahlui, iar situatia este cu atat mai grava, cu cat temperaturile extreme din ultima perioada pot provoca focare de infectii foarte usor. Reprezentantii Primariei Iasi sustin ca aceasta amenda record a fost contestata la scurt timp dupa ce a fost primita, motivand faptul ca in procesul verbal intocmit de inspectorii de mediu au fost incluse cursuri de apa care nu se afla pe raza municipiului Iasi, ci pe raza comunelor invecinate.

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« September 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30