Ministerul Educației face voia BOR și schimbă regulile privind înscrierea la ora de religie

Ministerul Educației face voia BOR și schimbă regulile privind înscrierea la ora de religie

Written by  Mar 14, 2018

Ministerul Educației schimbă regulile privind înscrierea la ora de religie, dând curs unei solicitări a Bisericii Ortodoxe Române.

Astfel, înscrierea la ora de religie a elevilor care doresc să urmeze această disciplină nu se va mai face anual, ca până acum, ci doar o singură dată pentru toată perioada de școlarizare sau până când elevii își schimbă opțiunea.

Ordinul Ministerului Educației este publicat în Monitorul Oficial şi nu a fost pus în dezbatere publică, precizează Mediafax. 

La finele anului 2014, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul de lege care prevedea că sunt obligaţi să facă cerere elevii care nu vor să participe la ora de Religie. Astfel, a devenit obligatorie cererea celor care vor să studieze disciplina.

Ministerul Educației a ținut cont de verdictul judecătorilor în 2015, dar a stabilit ca respectiva cerere să fie depusă anual. Biserica Ortodoxă Română, însă, a contrazis Ministerul, spunând că "înscrierea la ora de Religie se face o singură dată și este valabilă permanent până la o eventuală schimbare a opțiunii". 

 

(Sursa: b1.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« December 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31