Municipalitatea va începe reabilitarea Palatului Braunstein

Municipalitatea va începe reabilitarea Palatului Braunstein

Written by  Feb 21, 2018

Primarul Mihai Chirica a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că săptămâna viitoare va semna contractul care vizează consolidarea și refuncționalizarea monumentului istoric, cea mai bună ofertă depusă fiind cea depusă de Asocierea Coimpredil Societa’ Cooperativa ARL - Research Consorzio Stabile Societa’ Consortile ARL. Valoarea financiară propusă de asociere este de 14.076.160,35 de lei, fără TVA.

„S-a finalizat evaluarea ofertelor. A fost transmisă la București spre validare. Săptămâna viitoare vom semna contractul de lucrări. Am vizitat din nou edificiul, poate fi predat către noul constructor. Fondurile provin de la bugetul local și sunt bugetați inclusiv pentru anul în curs”, a declarat Mihai Chirica.

După modernizare, clădirea, care se află pe lista monumentelor istorice, își va schimba funcțiunea sa mixtă din comerț și locuințe sociale în funcțiune culturală, de mediatecă și spații expoziționale. Conform proiectului menționat, soluțiile arhitecturale și tehnice alese urmăresc îndeplinirea obiectivelor proiectului prin consolidarea clădirii în concordanță cu principiile de intervenție asupra monumentelor istorice, refacerea finisajelor interioare şi exterioare cu materiale specifice monumentelor eclectice cu influențe art nouveau de la începutul secolului al XX-lea, înlocuirea şarpantei şi implicit a învelitorii (fapt care conferă posibilitatea amenajării unui spațiu expozițional în podul imobilului, așa cum a fost gândit în 1915), recompartimentarea interioară, înlocuirea tâmplăriei interioare şi exterioare, refacerea instalaţiilor interioare sanitare, termice şi electrice, curenţi slabi (conform noilor compartimentări şi funcţiuni şi racordarea acestora la branşamentele reţelelor) și reabilitarea termică a clădirii prin executarea unei anvelope interioare.

Fotografia postată de Primăria Municipiului Iași.Fotografia postată de Primăria Municipiului Iași.

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« December 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31