Caravana "Alege oaia!" ajunge la Iaşi, marţi şi miercuri

 

Caravana "Alege oaia!" ajunge la Iaşi, marţi şi miercuri

Written by  Jan 23, 2018

Caravana campaniei naţionale de informare şi promovare 'Alege Oaia!' va ajunge, marţi şi miercuri, la Iaşi, eveniment la care va participa şi ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat, luni, ministerul de resort.

Conform sursei citate, evenimentul se va desfăşura în faţa Instituţiei Prefectului Iaşi şi va reuni producători din judeţele Iaşi, Botoşani şi Suceava.

"Vizitatorii vor putea degusta tocăniţă de oaie, pastramă, cârnaţi, brânzeturi, iar cei interesaţi vor putea să îşi procure carne şi produse din carne de oaie din cadrul celor 16 standuri special amenajate. La eveniment vor fi prezenţi şi producători locali de vinuri, iar atmosfera va fi întreţinută de momentele artistice susţinute de ansambluri folclorice", precizează ministerul.

Deschiderea evenimentului va avea loc marţi, la ora 12:00, iar programul de vizitare va fi: marţi, 23 ianuarie, între orele 12:00-17:00 şi miercuri, 24 ianuarie, între orele 10:00 - 17:00.

"Obiectivul final al acestei campanii este păstrarea tradiţiilor locale privind obiceiurile gastronomice de preparare a cărnii de oaie, creşterea consumului de produse din carne de oaie, sprijinirea crescătorilor autohtoni de ovine şi înfiinţarea la nivel naţional a unei pieţe de gros, iar la nivel judeţean constituirea de magazine destinate comercializării cărnii şi a produselor din carne de oaie", precizează MADR.

Potrivit MADR, caravana Campaniei 'Alege oaia!' va ajunge, în perioada 3-4 februarie 2018, la Buzău.

 

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« May 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31