Un nou rateu la licitaţie: niciun operator de deszăpezire pe drumurile judeţene ieşene

Written by  Nov 10, 2017

Prelungirea cu o săptămână a licitaţiei pentru atribuirea contractului de deszăpezire pe drumurile judeţene nu a adus nicio ofertă la DJADP. În schimb, o asociere formată din mai multe firme a solicitat prelungirea termenului de depunere a ofertelor cu încă şapte zile, pentru a pregăti toată documentaţia necesară.

Aşadar, ofertele vor putea fi depuse până cel mai târziu pe 16 noiembrie 2017, la ora 9. În aceeaşi zi, la ora 11, va avea loc şi întâlnirea în vederea ne­gocierii ofertelor între reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Po­durilor şi cei ai firmelor interesate. Săptămâna trecută, după expirarea primului termen al procedurii (1 noiembrie), şeful DJADP, Sorin Babliuc declara că s-au făcut invitaţii către un număr de 12 firme cu care direcţia are lucrări. Numele celor care au răspuns invitaţiei nu poate fi făcut public decât în eventualitatea încheierii contractului - care se poate semna cu mai multe firme, însă doar sub formă de asociere. Pe de altă parte, şi prognoza meteo pare să aibă răbdare, deşi se anunţă ploi şi, eventual, o dimineaţă cu polei săptămâna viitoare.

(Sursa: Ziaruldeiasi)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« November 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30