Fată înjunghiată de 20 de ori de iubitul care nu o voia virgină

Written by  Oct 05, 2017

Cu mintea întunecată de gelozie şi plin de frustrări, un tânăr din Iaşi şi-a urmărit fosta iubită obsesiv, până când a intrat peste ea în casă şi a înjunghiat-o de 20 de ori. Miraculos, fata a supravieţuit, după ce a cerut ajutorul prietenilor de pe Facebook. Amănuntele din dosarul acestui caz sunt de-a dreptul cutremurătoare.

Detalii terifiante relevate de judecătorii ieşeni după finalizarea unuia dintre cele mai complicate procese din ultimul an. Magistraţii au reconstituit traseul unui ieşean care a ajuns să îşi înjunghie fosta iubită de 20 de ori, după ce a făcut o obsesie pentru ea şi a urmărit-o aproape pas cu pas, timp de mai multe luni.

Gabriel Condurachi a fost condamnat la un deceniu de închisoare pentru fapta sa, încadrată la tentativă la omor calificat, însă consideră că i s-a făcut o nedreptate, şi a formulat apel. El recunoaşte că a comis agresiunea, însă nu este de acord cu pedeapsa.

Profil de psihopat

În motivarea sentinţei, judecătorii ieşeni arată că Gabriel Condurachi (23 de ani) şi A.A.C. au devenit iubiţi în toamna anului 2015. Fata urma cursurile unei şcoli sanitare, locuind în apartamentul unei mătuşi, în timp ce iubitul ei era operator la maşini unelte cu comandă la o firmă din oraş.

În timpul relaţiei, Gabriel Condurachi s-a comportat frumos cu tânăra, însă a fost adesea gelos pe alţi bărbaţi, cu atât mai mult cu cât, spun judecătorii, „manifesta resentimente faţă de modelul comportamental impus persoanei vătămate de către părinţii săi, acela de a nu întreţine relaţii sexuale decât după căsătorie, bănuind că A. era influenţată de mama sa în acest sens“.

Pe 1 martie 2016, după mai multe luni de relaţie, fără a fi întreţinut relaţii intime vreodată, tânăra i-a spus lui Condurachi că vrea să se despartă de el întrucât s-a îndrăgostit de un alt băiat.

„După ce persoana vătămată s-a despărţit de inculpat, acesta a început să o urmărească, în special în raport de programul cursurilor şcolare ale acesteia, o aştepta în faţa blocului în care aceasta locuia şi de cele mai multe ori, fără să-i adreseze vreun cuvânt, se deplasa în urma ei“, e concluzia la care au ajuns judecătorii.

Fata şi-a schimbat şi numărul de telefon, însă Condurachi a continuat să o contacteze pe Facebook, discutând inclusiv cu mama tinerei, cu speranţa că aceasta va relua relaţia.

În motivare, judecătorii vorbesc de o „dependenţă psihică“ pe care tânărul ar fi avut-o faţă de fosta sa iubită.

Timp de trei luni, Condurachi nu a mai fost observat de fosta sa iubită, până pe 15 septembrie 2016, când fata a reluat cursurile şcolare. Atunci, Gabriel Condurachi a venit la ea sub pretextul că vrea să îşi recupereze contractul de garanţie al laptopului. Ieşeanul avea auspra sa un cuţit şi, deşi victima i-a spus să nu urce după ea în apartament, pentru că îi va aduce ea documentul cerut, Condurachi a urcat în locuinţă. După ce a primit contractul de garanţie, l-a rupt în faţa fostei sale iubite, moment în care aceasta a ameninţat că va suna la Poliţie.

„Atunci, inculpatul i-a smuls telefonul din mână şi l-a aruncat pe gresia holului, după care a prins-o cu mâinile de gât strângând-o cu putere, a izbit-o la podea, i-a pus mâinile la gură împiedicând-o să ţipe în timp ce persoana vătămată a încercat să se apere lovindu-l cu picioarele şi zgâriindu-l. În continuare, inculpatul a tras-o şi a târât-o de păr în cameră, unde a luat o pernă de pe pat şi i-a aplicat-o peste faţă, după care a început să-i aplice numeroase lovituri puternice, cu cuţitul cu care venise înarmat, în zona toraco-abdominală, dar şi peste faţă, în zona cervicală, a membrelor superioare şi inferioare. Apoi, inculpatul i-a îndepărtat perna de pe faţă şi i-a aplicat persoanei vătămate lovituri cu cuţitul în zona gâtului după care în zona ochiului drept“, este descrisă scena de groază în motivare.

Judecătorii au mai arătat că bărbatul a plecat când fata a început să sângereze abundent. Fata a găsit puterea de a bate la uşile vecinilor, în speranţa că va primi ajutor, însă nimeni nu a răspuns. Ca atare, a scris pe Facebook că are nevoie de ajutor, mesajul ei fiind interceptat de o amică de-a sa, dar şi de actualul iubit.

Victima a fost transportată la spital şi a fost salvată de medici. În actele medicale s-a consemnat că a suferit 20 de plăgi, 14 penetrante şi perforate.

S-a predat şi a recunoscut

După ce a plecat din apartamentul tinerei, Condurachi s-a dezbrăcat de blugi, pe care i-a aruncat la tomberon. A fost sunat apoi de bunica sa, care i-a spus că îl caută Poliţia. Tânărul s-a predat şi a recunoscut fapta, fiind de acord în timpul procesul să achite şi despăgubiri fostei sale iubite.

Ieri, instanţa a decis ca acesta să rămână în arest preventiv. Decizia finală în cazul său urmează a fi luată de Curtea de Apel Iaşi, unde se judecă acum procesul.

 

 

(Sursa: newspascani.com)

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31