BMW radiat din circulaţie, descoperit în P.T.F. Sculeni

BMW radiat din circulaţie, descoperit în P.T.F. Sculeni

Written by  Oct 03, 2017

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un tânăr din Republica Moldova care conducea un autoturism marca BMW, radiat din circulaţie de autorităţile din Lituania. 

În data de 03 octombrie a.c., în jurul orei 00.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, Nicolae C., cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani, conducând un autoturism marca BMW 320, înmatriculat în Lituania.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că mijlocul de transport figurează ca fiind radiat din circulaţie de autorităţile din Lituania, din data de 27.04.2017.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că autoturismul cu care s-a prezentat la control aparţine unui cetăţean din R. Moldova, care l-a rugat să îl transporte până în Bulgaria pentru a-l preda unei persoane care se ocupa de formalităţile necesare înmatriculării pe teritoriul acestui stat. Acesta a mai adăugat că nu avea cunoştinţă despre radierea din circulaţie a autoturismului de către autorităţi lituaniene.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

 

 

(Sursa: politiadefrontiera.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« October 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31