Bacterie foarte agresivă, adesea ucigaşă, descoperită la Iaşi

Written by  Sep 14, 2017

Îngrijorările au apărut după ce un pacient cronic a dezvoltat o infecţie cu piocianic. Este una dintre cele mai rezistente şi agresive bacterii existente în mediile intraspitaliceşti, adesea ucigaşă. Angajaţii acuză modul de izolare a bolnavului.

Pacienţii şi angajaţii Institutului de Psihiatrie „Socola“ sunt în pericol după ce unul dintre pacienţii cronici ai unităţii medicale a dezvoltat o infecţie cu piocianic, una dintre cele mai rezistente şi agresive bacterii existente în mediile intraspitaliceşti.

La începutul acestei luni, un bolnav cronic de aproximativ 60 de ani, internat în una dintre clinicile spitalului, a dezvoltat o infecţie la ureche, iar în urma efectuării analizelor s-a demonstrat că este vorba despre prezenţa bacilului piocianic. Cazul însă nu este singular la nivelul unităţii medicale, acesta fiind în schimb cel mai recent.

În ciuda îngrijorării maxime a cadrelor, conducerea institutului se apără şi spune că situaţia se află sub control, pacientul fiind izolat, iar salonul respectiv fiind dezinfectat, astfel încât restul bolnavilor, precum şi personalul, nu ar trebui să se îngrijoreze. Deşi pacientul a fost izolat într-o rezervă, acesta nu a fost însă complet izolat de ceilalţi pacienţi, având acces la o baie pe care o împarte cu alţi bolnavi din cadrul clinicii.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31