Percheziții DIICOT într-un salon de „masaj erotic” din Iași. Minore cu vârste între 15 și 17 ani, exploatate sexual

Written by  Jul 27, 2017

Cei de la DIICOT au descins la un salon de masaj erotic din Iași după ce s-a aflat că anumite persoane, inclusiv minore cu vârste între 15 și 17 ani, erau exploatate sexual. Administratorii salonului sunt soț și soție. Ei se ocupau de racolarea fetelor care erau nevoite să întreține raporturi sexuale cu clienții.

 

La data de 27.07.2017, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iaşi au efectuat un număr de 6 percheziţii pe raza municipiului Iaşi dintre care 5 domiciliare iar una dintre ele la un salon de masaj erotic, în cadrul unei acţiuni vizând săvârşirea de către 5 suspecţi a infracţiunilor de trafic de minori în formă continuată şi proxenetism în formă continuată.

În cauză s-a reţinut că începând cu anul 2016 şi până în prezent, în zona centrală a municipiului Iaşi, a funcţionat clandestin un salon de masaj erotic administrat de către doi suspecţi, soţ şi soţie, unde cinci persoane vătămate, inclusiv minore, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, au fost exploatate sexual, acestea fiind determinate să întreţină raporturi sexuale contra cost cu clienţii salonului.

Tinerele erau recrutate de către suspect din diverse medii sociale, cu precădere din familii dezorganizate, din mediul rural și urban, cu o situaţie financiară precară. Înainte de a fi angajate la salon, persoanele vătămate susţineau un ,,test”, în sensul că suspectul profita de naivitatea tinerelor determinându-le  să întreţină cu acesta raporturi sexuale.

În tactica recrutării, suspectul a uzitat mai multe tertipuri, respectiv le promitea tinerelor câştiguri mari de bani (200 euro/lună), cazare în municipiul Iaşi pentru cele din mediul rural, posibilitatea de a beneficia de tehnici de înfrumuseţare, inclusiv operaţii estetice sau aplica metoda ”lover boy” pentru ca persoanele vătămate să devină mai uşor de manipulat.

Modul de recrutare se realiza prin anunţuri în presă, inclusiv printr-o aplicaţie de anunţuri online, tinerele fiind recrutate atât din România, cât și din Republica Moldova.

Ulterior recrutării de către suspect, persoanele vătămate erau plasate soției sale care se ocupa de angajare, instruire, programarea clienților, remunerarea tinerelor. Pe unele dintre ele, suspecta le transporta la/de la salon la locuință, altora le asigura cazare chiar în incinta salonului sau în apartamente închiriate în zona centrală a orașului. Dacă inițial tinerele erau induse în eroare că vor executa doar masaj erotic, în final acestea ajungeau să întrețină raporturi sexuale cu clienții.

De asemenea, unele dintre victime, după ce activau o perioadă de timp în incinta salonului de masaj, ajungeau în final să practice prostituția în apartamente închiriate și puse la dispoziția lor de către suspecţi.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că activitatea salonului datează din cursul anului 2001, iar de atunci şi până în prezent, există date şi indicii cu privire la faptul că suspecţii au exploatat  mai multe tinere, majore și minore, din activitatea prestată de către acestea suspecţii câștigând sume importante de bani din care au dezvoltat afaceri imobiliare și au achiziționat mai multe bunuri mobile și imobile.

Cu ocazia percheziţiilor efectuate în cauză au fost găsite mai multe sume de bani, droguri de risc, ţigări de contrabandă iar  într-o locaţie închiriată de către suspecţi pentru practicarea prostituţiei, a fost identificată o persoană vătămată minoră.

La sediul DIICOT-S.T.Iaşi vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 5 persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către  Direcția Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31