Angajaţii ROMATSA, mesaj pentru cei care vor să plece în minivacanţa de Rusalii

Written by  Jun 01, 2017

Liderul sindicatului ROMATSA, Gabriel Tudorache, a anunţat, miercuri, că angajaţii instituţiei nu vor fi în grevă în perioada minivacanţei de Rusalii, însă, dacă vor exista disfuncţionalităţi, vor adopta din nou această formă de protest după zilele libere.

”Deşi ne confruntăm cu aceste aspecte, vrem să informăm toţi pasagerii şi cetăţenii că vacanţa care urmează în perioada 1 – 5 iunie nu va fi afectată de nicio grevă generală. Chiar mai mult, inclusiv încă două-trei zile cel puţin, sută la sută nu se va pune problema unei greve generale, nu au de ce suferi cetăţenii României pentru incompentenţa şi poate chiar reaua credinţă a celor care se fac vinovaţi de ceea ce se întâmplă aici”, a declarat Gabriel Tudorache.

Liderul sindical susţine că greva generală va fi reluată după minivacanţa de Rusalii, dacă în acest timp vor apărea disfuncţionalităţi.

”În cazul în care vor apărea disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte transmiterea tuturor documentelor către forurile internaţionale, în mod cert după cele două-trei zile de după vacanţă, vom anunţa greva generală din nou”, a subliniat Tudorache.

El a solicitat autorităţilor să ia măsurile necesare pentru ca salariaţii ROMATSA şi siguranţa traficului aerian să nu mai fie puse ”în pericol”.

Marţi, în timpul celor patru ore de grevă a sindicaliştilor Romatsa, şase zboruri operate de compania low-cost Ryanair au fost anulate, 18 curse ce trebuiau să aterizeze pe aeroportul Henri Coandă au avut întârzieri de până la trei ore, în timp ce alte 16 curse ce trebuiau să decoleze au întârzieri de aproape două ore şi jumătate, potrivit datelor de pe site-ul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care operează aeroportul din Otopeni.

Controlorii de trafic aerian au fost, în 12 mai, între orele 11.00 şi 13.00, în grevă de avertisment, nemulţumiţi că nu a fost încheiat un nou contract colectiv de muncă (CCM), deşi negocierile se poartă din februarie 2016.

Potrivit sindicatului, în grevă de avertisment au fost toţi cei 1.500 de angajaţi ai ROMATSA, de la 16 turnuri de control, care dirijează zilnic aproximativ 3.000 de avioane.

 

 

 

 

 

Sursa: (digi24.ro)

Last modified on Thursday, 01 June 2017 14:51

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31