Facebook îi va anunța pe utilizatori când fotografii ale acestora sunt încărcate de alte persoane

Facebook îi va anunța pe utilizatori când fotografii ale acestora sunt încărcate de alte persoane

Written by  Dec 20, 2017

Facebook a anunțat că va începe să folosească o tehnologie de recunoaștere facială pentru a-i anunța pe utilizatori atunci când fotografii ale acestora sunt încărcate de alte persoane pe rețeaua de socializare, dacă utilizatorii vor fi de acord să permită companiei americane să păstreze fișiere cu șabloanele lor faciale, informează Reuters.

Compania a precizat într-un comunicat că această funcție va rămâne opțională, pentru a permite unora dintre utilizatori să își protejeze identitatea. Potrivit Facebook, alți utilizatori doresc să primească notificări în situațiile în care fotografiile lor sunt utilizate fără ca acest lucru să le fie adus la cunoștință, arată Agerpres.

Funcția nu va fi disponibilă deocamdată în Canada și în Uniunea Europeană, au precizat reprezentanții Facebook. Legislațiile din domeniul protejării vieții private sunt mai stricte în aceste jurisdicții, însă compania americană speră că noua funcție va fi implementată în viitor și în teritoriile menționate.

 

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« January 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31