Stiri Eveniment Iasi TV Life

A doua ediție a Conferinței Școlii Doctorale - TUIASI a fost deschisă oficial miercuri, 23 mai 2018, într-o discuție la care au participat profesori, oficialități și studenți doctoranzi. „Vreau să mulțumesc pentru început tuturor colegilor din universitate, conducători de doctorat și nu numai, care au fost alături de doctoranzi în înscrierea lucrărilor și care au ajutat la organizarea acestui eveniment”, a transmis la începutul conferinței prof. univ. dr. ing. ec. Dumitru Nedelcu, director al Școlii doctorale TUIASI, mulțumind și primarului Municipiului Iași, Mihai Chirica, prezent în sală, dar și profesorilor care au pregătit prezentările din plen.

Reprezentanţii Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi din Iaşi (TUIASI) au anunţat că au obţinut aproape două milioane de lei pentru realizarea a şase proiecte de dezvoltare instituţională, cu 45% mai mult decât anul trecut.

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) va primi sprijinul Administraţiei Prezidenţiale în organizarea manifestărilor de anul acesta care marchează împlinirea a 205 ani de la înfiinţarea la Iaşi a primei şcoli de ingineri hotarnici cu predare în limba română, pe bazele căreia a fost clădită ulterior Politehnica ieşeană. Proiectul TUIASI a fost prezentat către rectorul universităţii, prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, la dezbaterea „România la Centenar”, care a avut loc joi, 15 martie, la Palatul Cotroceni.

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) va pune în curând la dispoziția publicului pentru a putea observa și citi Cartea de Aur a Politehnicii ieșene, o lucrare realizată la cele mai înalte standarde, cu o copertă de piele gravată manual, pagini realizate pe hârtie de pergament, cu o caligrafie deosebită și care a fost începută din 1937, de la înființarea Institutului Politehnic din Iași.

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a participat marți, 20 februarie, la o întâlnire cu conducerea Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI), organizată la Rectorat, pentru a discuta despre proiectele pe care instituția de învățământ superior le are în vedere pentru perioada următoare.

Studenții schimbă fața Campusului „Tudor Vladimirescu”, într-un proiect implementat de Universitatea Tehnică alături de Fundația Comunitară Iași.

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) marchează în luna noiembrie a anului 2017 împlinirea a 80 de ani de la înființarea Școlii Politehnice „Gheorghe Asachi”, prin organizarea unei serii de manifestări dedicate studenților, profesorilor și cercetătorilor universității, dar și publicului ieșean apropiat de școala de inginerie.

Studenţii şi absolvenţii Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ (TUIAŞI) pot învăţa despre cum pot să-şi dezvolte propriile afaceri. Aceştia se pot înscrie gratuit la training până marţi, urmând ca apoi să participe la cursul „Dezvoltare de competenţe şi abilităţi antreprenoriale“. 

Reprezentanții Alianței Române a Universităților Tehnice (ARUT) au declarat, în cadrul unei conferințe de presă susținută joi la Iași, că doresc să promoveze cu o voce unitară ingineria și atrag atenția asupra unui nou fenomen - migrarea masivă a inginerilor.

Reprezentanţii Universităţii tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) au anunţat luni că relansează una dintre cele mai vechi reviste studenţeşti din România, ‘Viaţa Politehnicii’.

Lansată în anii 1950, aceasta a funcţionat ca un instrument util studenţilor Institutului Politehnic de la momentul respectiv, dar s-a transformat într-o revistă de anvergură naţională, devenind un debuşeu prin care studenţii reuşeau să se exprime în termeni şi idei pe care, în alte circumstanţe, regimul comunist nu le-ar fi permis.

Page 1 of 2
Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« July 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31