Stiri Eveniment Iasi TV Life

Proiectul „100 de inimi pentru 100 de copii“ iniţiat de Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa (UMF) Iaşi, în colaborare cu Institutul de Boli Cardiovas­culare „Prof.dr. George I.M. Georgescu“, a fost apreciat de către reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii ca fiind unul dintre cele mai bune proiecte din ţară cu finanţare europeană.

Cadre didactice de la Facultatea de Bioinginerie Medicală şi Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’ oferă cursuri de pregătire gratuite în vederea concursului de admitere 2018.

Admiterea la studii de licenţă în Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi, în anul universitar 2018-2019, se va realiza doar prin concurs de admitere, candidaţii având de completat un test grilă în perioada examenelor.

Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Grigore T. Popa' Iaşi urcă pe poziţia a patra în clasamentul global al universităţilor din România - Metaranking universitar 2017, clasament care stabileşte ierarhia universităţilor din România în funcţie de rezultatele combinării performanţelor lor individuale din clasamentele academice internaţionale ale universităţilor.

Studenții care provin din familii defavorizate sau pentru care adaptarea de la viața de liceu la viața de facultate este mai dificilă vor fi ajutați de conducerea Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină "GrT.Popa" din Iași printr-un program de susținere.

Mai multe probleme tehnice au fost întâmpinate, duminică, în timpul examenului de rezidenţiat, organizat în Capitală, grilele de concurs fiind scanate greşit, motiv pentru care lucrările vor fi recorectate, potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii.

Au mai rămas doar câteva zile până când absolvenții universităților de medicină și farmacie din țară vor da concursul de intrare în rezidențiat pe post și rezidențiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, organizat de Ministerul Sănătății.

Judecătorii ieşeni au dat câştig de cauză unui medic din oraş care nu a fost numit conferenţiar deşi a câştigat un concurs. Doctorul Emil Anton a dat în judecată Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi după ce instituţia a anulat, în 2016, concursul pe care îl câştigase.

Şapte persoane au fost trimise în judecată de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie într-un dosar în care mai mulţi studenţi au dat mită pentru a promova în sesiunea de restanţe şi reexaminări din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi a anunţat că pe 19 noiembrie va avea loc concursul de intrare în rezidenţiat, pe posturi şi locuri în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, concurs organizat de Ministerul Sănătăţii în mai multe centre universitare - Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

Page 1 of 2
Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« July 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31