Stiri Eveniment Iasi TV Life

Se pare că cel mai bun loc pentru un somn profund nu mai e de mult doar dormitorul. Parlamentul a ajuns să fie unul dintre cele mai relaxante camere pentru politicieni, nu doar cei din România. Un parlamentar britanic a fost surprins dormind buștean în timpul unei ședințe importante.

Greii PSD vin la Iasi! Se va intampla la sfarsitul acestei luni.Fostii si actuali lideri ai PSD Iasi sunt de acord intr-o privinta:Pentru judet este bine ca va avea loc la Iasi, in premiera, intrunirea social-democratilor de la nivel national.Sedinta Comitetului Executiv al PSD va avea loc pe 29 ianuarie, iar atunci la Iasi vor veni nu doar lideri ai partidului din intreaga tara, ci si reprezentanti ai Guvernului.In schimb, in privinta scopului pentru care aceasta reuniune este organizata in orasului nostru, parerile sunt impartite.Presedintele actual al PSD Iasi spune ca aici se va decide soarta Guvernului, in timp ce fostul presedinte al social-democratilor ieseni nu se asteapta la mari surprize.La randul sau, primarul Mihai Chirica, fost presedinte al organizatiei municipale Iasi, spera ca sefii social-democrati se vor prezenta la intrunire cu date concrete privind proiectele mult asteptate de judetul nostru si de intreaga Moldova.

Obiectivi! Asta se poate spune despre alesii locali dupa ultima sedinta. O modificare de cativa bani la valoarea unui proiect de peste 10 milioane de lei a necesitat intrunirea consilierilor locali ieseni intr-o sedinta extraordinara. Si daca tot s-au adunat, alesii au discutat si o alta modificare in privinta unui proiect din domeniul educatiei.Nu a existat nicio discutie pe tema celor doua puncte de pe ordinea de zi, asa ca a durat mai mult citirea denumirii proiectelor decat aprobarea lor efectiva.

Informare sau propaganda? Consiliul Judetean va cheltui anual aproape jumatate de milion de lei pentru a tipari un ziar care sa fie distribuit cetatenilor din mediul rural.Materialele informative vor fi postate si pe un site, asa ca si pentru acesta va fi nevoie de alti bani.Aprobarea acestei initiative de catre consilierii judeteni a fost extrem de disputata.Alesii PNL le-au reprosat colegilor din PSD ca vor o astfel de publicatie pentru a-si face campanie electorala pe banii iesenilor.Social-democratii le-au amintit insa liberalilor ca ei au fost cei care au pus in practica aceasta idee atunci cand la conducerea Consiliului Judetean era un PNL-list.

"Ca urmare a unei adrese trimisă astăzi de Secretariatul General al Guvernului, Consiliului Județean Iași, ședința de Guvern programată în data de 24 noiembrie conform HG 721/2017 se va amâna.

”Agenda de lucru deosebit de încărcată, în această perioadă, a primului ministru al Românei, domnul Mihai Tudose și a celorlalți membri ai Guvernului, impune o reprogramare a ședinței festive din data de 24 noiembrie 2017, noua dată a reuniunii urmând să fie propusă organelor admnistrației publice locale din județul Iași. Guvernul României acordă o importanță deosebită marcării Centenarului Marii Uniri și al Primului Război Mondial, evenimente care, prin eroism și sacrificiu suprem, au pus temelia reîntregirii  națiunii și împlinirii unui ideal românesc de veacuri”, se arată  în adresa Guvernului.

Programul Consiliului Județean în vederea marcării Centenarului Marii Uniri se va prelungi și pe parcursul anului 2018."

O decizie privind raporturile PSD-Guvern, dar și referitoare la lista remanierilor va fi luată în Comitetul Executiv Național al PSD, au anunțat premierul Mihai Tudose și liderul PSD Liviu Dragnea.

Programul Centenar debuteaza la Iasi! Consiliul Judetean Iasi a reusit sa aduca la Iasi primele manifestari dedicate programului centenar. Proiectul Judetului Iasi s-a dovedit a fi cel mai bun proiect la nivel national pentru marcarea inceperii anului de sarbatorire a 100 de ani de la Mrea Unire. In ultima sedinta de Guvern s-a aprobat suma de 6 milioane de lei, bani ce vor veni la Iasi pentru organizarea de evenimente.

Alin AIVĂNOAEI - consilier județean PMP

Arhiva Iasi TV Life

« January 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

 

Statistici IASI TV LIFE