Stiri Eveniment Iasi TV Life

Automatizarea activităţilor de birou prin utiliza­rea unor roboţi software (Robot Process Automation - RPA) va creşte accelerat astfel că în doi ani de zile în mul­te firme de top vor exista mai mulţi „roboţi“ decât oa­meni în cadrul departamentelor de backoffice, au de­clarat participanţii la cea de-a doua ediţie a conferinţei dedicate tehnologiilor de automatizare, care a fost organizată săptămâna trecută de compania de audit şi consultanţă EY în parteneriat cu ZF.

Mii de copii din Iaşi au împletit jocul cu ştiinţa şi au avut ocazia să realizeze experimente cu lasere sau să realizeze roboţi ori cristale. Cei mici au participat, în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă, la Noaptea Ştiinţei, eveniment organizat pentru al cincilea an consecutiv în centrul oraşului.

OTSAW Electronics a creat un automobil electric autonom care va patrula pe străzi în serviciul poliţiei din Dubai. Vehiculul dispune de propria dronă pe care o poate lansa pentru a supraveghea video o anumită zonă.

Viitorul sediu al Grupului Renault, proiectul de aproape 40.000 mp ce va fi dezvoltat de omul de afaceri Simon Roth în parteneriat cu Ioannis Papalekas, va reuni toate cele cinci centre principale ale francezilor din Bucureşti şi este privit din interior drept un „proiect de management“.

„Acum birourile Renault sunt împărţite în cinci locuri în Bucureşti printre care West Gate, centrul tehnic în Pipera, iar în centru sunt centrul de design şi Renault Credit. Se pierde mult timp pe drum între locuri. Avem un proiect decis ce va fi gata în 2019 într-o singură locaţie. Nu este un proiect de mutare sau imobiliar, este un proiect de management, birouri noi, toate facilităţile necesare pentru a fi eficienţi. Proiectul decurge conform programului“, a spus Yves Caracatzanis, preşedintele şi directorul general al Automobile Dacia.

El a subliniat că planul pentru birouri face parte din strategia de a investi în eficientizarea angajaţilor, alături de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă de la uzina de la Mioveni.

„Aşteptările clienţilor sunt tot mai mari şi din acest motiv am instalat roboţi pentru a creşte calitatea percepută. În plus, am angajat oameni specializaţi pe controlul roboţilor pentru acest motiv“, a explicat Yves Caracatzanis.

(Sursa: ZF.ro)

 

Michael Bay, regizorul seriei de filme Transformers, a anunțat că proaspăt lansatul supercar Mercedes AMG GT R va juca rolul unui robot pe nume drift.
 
Michael Bay, regizorul celebrei serii Transformers, începe să populeze lista cu supercaruri pentru următorul său film, denumit The Dark Knight și programat să debuteze în vara anului viitor.

După ce am aflat că Bumblebee va fi jucat de un Chevrolet Camaro cu un kit de caroserie special și după ce am făcut cunoștință cu unul din băieții răi, Decepticon Barricade în persoana unui Ford Mustang, de asemenea decorat cu o aerodinamică nouă, a sosit momentul să vedem aflăm un nou nume.

Este vorba despre noul Mercedes AMG GT R, cea mai puternică versiune de stradă, abia dezvăluită de oficialii din Stuttgart. Mercedes AMG GT R va fi vopsit în culoarea neagră și va juca rolul unui Autobot, denumit Drift. În episodul anterior al peliculei, același robot Drift fusese jucat de Bugatti Veyron, una dintre cele mai scumpe mașini aflate pe platourile de filmare ale filmului.

Comparativ cu AMG GT S, noua versiune R este mai ușoară cu 90 de kilograme, cântărind numai 1554 de kilograme. Propulsorul V8 bi-turbo de 4.0 litri livrează o putere totală de 585 de cai și un cuplu motor de 700 Nm, administrat cu ajutorul unei transmisii AMG cu șapte rapoarte. Performanțele sunt și ele impresionante: accelerația de la 0 la 100 de km/h se face în 3.6 secunde, iar viteza maximă ajunge la 318 km/h.

Alături de cele trei mașini anunțate până acum, Michel Bay îi va avea pe platourile de filmare și pe Mark Wahlberg, Josh Duhamel și chiar pe legendarul Anthony Hopkins.

Sursa: automarket.ro

Este AlphaGo de neoprit? Cu siguranţă aşa pare, după ce inteligenţa artificială creată de Google l-a ”zdrobit” pe cel mai bun jucător pe care îl poate oferi omenirea la cel mai complex board game creat vreodată de om: Go. Omul nu a fost nici măcar aproape de a învinge calculatorul, scrie revista de ştiinţă New Scientist.

Autorităţile SUA de reglementare a siguranţei traficului auto au afirmat că sistemele de inteligenţă artificială ale maşinilor autonome ale Google pot fi considerate şoferi conform legilor federale americane, potrivit Reuters.

Roboți care pot să dea o mână de ajutor în caz de dezastru - să stingă un incendiu, să deschidă o valvă, să-și croiască drum printre dărâmături - sunt expuși începând de miercuri la Tokyo, relatează AFP.

Roboții au început să iasă din fabrici pentru a pătrunde în case, hoteluri, restaurante și în alte spații ale vieții cotidiene, semnalează Rich Mahoney, director al programului de robotică din cadrul SRI International, unul dintre cele mai cunoscute centre de cercetări din Silicon Valley, relatează EFE.

Cei mai mari experti din lume in inteligenta artificiala s-au adunat in Argentina ca sa discute despre viitorul robotilor autonomi, care pot desfasura anumite activitati fara sa fie coordonati de om.

Page 1 of 2

Arhiva Iasi TV Life

« December 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31