Stiri Eveniment Iasi TV Life

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" Iaşi a obţinut un important premiu la Gala Fondurilor Structurale, care a avut loc în prezenţa Corinei Creţu, comisarul european pentru politică regională şi a ministrului delegat pentru fonduri europene, Marius Nica. Dintr-un total de 129 de proiecte propuse, proiectul UMF Iaşi '100 de inimi pentru 100 de copii. Formarea specialiştilor în domeniul cardiologiei pediatrice' a obţinut locul 2 la categoria 'şcoala face omul OM', categorie dedicată proiectelor care vizează formarea profesională, educaţia pe tot parcursul vieţii şi adaptarea la cerinţele pieţei muncii.

Studenți, părinți, cadre didactice dar și simpli spectatori au participat duminică seara, în Piața Națiunii (Esplanada UMF), la un eveniment simbolic al Universității de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' Iași: festivitatea de deschidere a noului an universitar 2017/2018, eveniment care s-a încheiat printr-un concert extraordinar oferit cadou întregii comunități ieșene.

Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor din România și rector al UMF Iași, a fost condamnat de Tribunalul Suceava la doi ani închisoare cu suspendare, într-un dosar de fraude cu fonduri europene.

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« June 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30