Stiri Eveniment Iasi TV Life

Pe 22 septembrie Primăria Municipiului Iași și Asociația pentru Dialog în Justiție vor organiza evenimentul „Bicicleta CIVICĂ (CIVIC Bike) – Tur pe bicicletă cu aleșii Iașului”.

Începând de luni, 17 septembrie, până pe 15 noiembrie, echipele SC Conest SA vor face lucrări de modernizare a străzii Dimitrie Ralet.

Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială Iaşi, a organizat duminică, cu ocazia începerii anului şcolar o acţiune cultural-caritabilă pentru copiii familiilor defavorizate din clasele 0-VIII, familii cu domiciliul în Municipiul Iaşi.

Primăria Municipiului Iași continuă programul general de ridicare a locuințelor sociale, convenabile și pentru tineri specialiști din Sănătate în zona Grădinari, unde vor fi construite în total 16 tronsoane de bloc cu un număr total de 288 de apartamente. Valoarea totală a investiţiei se ridică la peste 66 milioane lei, abordarea fiind etapizată și cu fonduri de la bugetul central și local.

Lucrările de amenajare a spațiilor de joacă pentru copii, împărţite în două loturi de execuţie, continuă, iar o parte au fost deja finalizate.

Programul de lucru al Primăriei Municipiului Iași este modificat temporar în vederea recuperării zilelor libere acordate de Guvern pe 16 și 17 august.

Începând de ieri, până vineri, 24 august, între orele 8.00 și 18.00, echipele Citadin SA vor face reparații, în funcție de condițiile meteorologice, pe strada Bariera Veche.

Consilierii locali au aprobat ieri, două proiecte de hotărâre care fac referire la completarea calendarului proiectelor, manifestărilor și acțiunilor incluse în Programul Centenar al Primăriei Municipiului Iași 2017-2020.

În ședința extraordinară a Consiliului Local de ieri, au fost aprobate două proiecte care privesc accesarea de fonduri europene în vederea îmbunătățirii actului medical din cadrul Unităților de Primiri Urgențe și din ambulatoriile mai multor spitale de pe raza județului Iași.

Consilierii locali de la Iaşi au discutat, în şedinţă extraordinară, mai multe probleme, între care cele privind achiziționarea de tramvaie și autobuze electrice noi, sau continuarea lucrărilor la anumite tronsoane din oraș.

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« September 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30