Veste buna pentru cei care doresc sa plece in Statele Unite ale Americii. Perioada de inscriere la Loteria Vizelor va reincepe de pe 18 octombrie. Asta dupa ce s-au inregistrat probleme tehnice, iar toate dosarele depuse inainte de aceasta data trebuie retrimise pentru a fi luate in considerare. Anuntul a fost facut la inceputul acestei saptamani de catre Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucuresti.

Cătălin VASILE - Coaliția pentru Familie
avocat Ana Corina SĂCRIERU - purtător de cuvânt Coaliția pentru Familie

Conferința « Mobilitatea viitorului » a avut loc pe 4 octombrie la Iași. Organizat de Camera Franceză de Comerț, Industrie și Agricultură în România (CCIFER) și Primăria lași, evenimentul a lansat o dezbatere despre impactul noilor modalități de transport asupra comunității și asupra consumatorilor. 

« Vehiculul electric și infrastructura acestuia, carsharingul și carpoolingul, vehiculul autonom, sunt noile realități pe care utilizatorii, companiile și comunitățile trebuie să le ia în calcul încă de acum pentru a avea o strategie urbană durabilă și sustenabilă. 

Schimbările nu intervin doar la nivelul vehiculelor, apar noi materiale de construcții, noi combustibili, noi servicii, care transformă felul în care oamenii se deplasează și se organizează. Siguranța, confortul, dar și durabilitatea acestor noi soluții sunt esențiale atât pentru companii cât și pentru actorii publici », a declarat François Coste, președintele CCIFER, în deschiderea conferinței. 

Partenerii evenimentului : Groupe Renault, Groupama Asigurări, Holcim și ENGIE au dat exemple de bune practici și de soluții inovante pentru a răspunde acestei noi realități. De asemenea, un studiu privind tendințele mondiale de mobilitate și evoluția serviciilor aferente a fost prezentat de Szabolcs Nemeș, Roland Berger.

În Iași, noile tendințe sunt deja implementate așa cum a demonstrat exemplu dat de dl. Bogdan Pițigoi în intervenția sa : la Iași s-a  lansat primul serviciu de car sharing din România cu mașini exclusiv electrice pentru a contribui la descongestionarea traficului din marile orașe și la îmbunătățirea calității aerului pe care îl respirăm.

„Administraţia ieşeană este foarte interesată de tot ceea ce înseamnă implementarea de soluţii, idei, concepte care pot stimula mobilitatea urbană, ducând astfel la o reducere a problemelor şi aglomerărilor din trafic şi la crearea unui mediu ambiental curat. Iaşul este un oraş în plină dezvoltare, cu o reţea stradală care, uneori, este depăşită de imensa încărcătură a autovehiculelor din ce în ce mai multe. Prin urmare, trebuie să găsim soluţii alternative, care să elimine treptat multe dintre incovenientele pe care le avem în ceea ce priveşte suprasaturarea traficului auto”, a declarat primarul Mihai Chirica.

«Vehiculul electric reprezintă viitorul iminent al mobilității. Renault este unul din pionierii mobilității electrice și reprezintă singurul producător cu o gamă completă de vehicule Zero Emission : Twizy, Zoe și Kangoo Z.E. De asemenea, Renault, este liderul pieței europene de vehicule electrice, Zoe fiind cel mai bine vândut model Zero Emission », a declarat Alexandru Vescu, Renault.

Pentru vehiculele tradiționale,  « ENGIE România își propune să ofere un produs nou, mai economic și mai prietenos cu mediul decât combustibilii convenționali, care se adresează deopotrivă municipalităților (în principal companiilor de transport public), cât și companiilor posesoare de flote mari pentru care pot fi construite stații dedicate de alimentare cu GNC (Gaz Natural Comprimat) ca și combustibil alternativ pentru flota acestora » a menționat  Paul Decuseară, ENGIE.

« Tot mai mulți oameni vor trăi în orașe, iar asigurarea mobilității urbane este esențială. Cu soluțiile inovatoare pe care le oferă Holcim, putem construi străzi fără inundații, clădiri inteligente, independente energetic, într-o infrastructură ce va rezista testul timpului » Alina Surducan, HOLCIM. În plus, Cătălin Răsturnoiu, Orange,a explicat că orașele inteligente sunt orașele care vor folosi soluții integrate de IT&C cu beneficii directe către municipalitate și cetățeni.

CCIFER exprimă o poziție comună a societăților membre și a investitorilor francezi în România în dialogul cu autoritățile publice. O comunitate de afaceri fondată pe savoir-faire-ul francez, CCIFER este un lider angajat în dezvoltarea durabilă a persoanelor, a companiilor și a României. Camera reunește 500 de companii franceze și române care reprezintă 18 Mld de euro și peste 125000 de locuri de muncă. Companiile membre sunt lideri în mai multe sectoare de activitate care formează economia locală.

Reprezentanţii ANAF anunţă contribuabilii că pot transmite formularul 318 doar online, până pe 30 septembrie. Aici sunt vizate persoanele impozabile din punct de vedere a taxei pe valoare adăugată, care au efectuat importuri respectiv achiziţii intracomunitare de bunuri/servicii în alt stat membru al Uniunii Europene, în anul 2016.

Iesenii pasionati de dans si teatru sunt invitati luni, 2 octombrie, de la ora 19,00, la one man show-ul "Istoria spirituala a dansului", interpretata de David Wahl (david ual pronuntie in franceza!!!). Spectacolul va avea loc in Sala Teatru la Cub a Teatrului National din Iasi si este organizat de catre Institutul Cultural Francez in parteneriat cu Explore Festival.

Ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că până la 11 octombrie vor fi livrate 5 loturi de manuale - Istorie, Informatică și TIC, Educație tehnologică și aplicații practice, Limba modernă 1 - Limba engleză, studiu intensiv și Limba modernă 2 - Limba engleză, pentru clasa a V-a.

Profesorii dau un ultimatum Guvernului și amenință cu proteste din 2 octombrie. Federaţia Sindicatelor Libere din Învățământ cere premierului încheierea unui acord scris prin care să se angajeze la soluționarea problemelor din domeniu.

Compania aeriană Wizz Air are în plan introducerea a trei rute noi, iar una dintre ele va fi disponibilă turiștilor la finalul lunii octombrie.

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România care  sunt obligate să declare livrările de bunuri, prestările de servicii şi achiziţiile de bunuri şi servicii realizate pe teritoriul României în conformitate cu prevederile OANAF nr. 3769/2015 şi au perioada fiscală declarată pentru depunerea decontului de taxă pe valoarea adăugată (formularul 300) luna calendaristică  vor avea ca termen limită de depunere  a formularului 394 pentru operaţiunile înregistrate în luna octombrie a.c., data de 5 decembrie 2016.

Termenul de depunere a declaraţiei 394 este astfel modificat faţă de cel prevăzut în cuprinsul art.8 din OANAF nr.3769/2015 întrucât data de 2 decembrie 2016 a fost stabilită ca zi nelucrătoare prin HG nr.871/25.11.2016.

Marți, 1 noiembrie 2016, începând cu orele 09.00, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași va avea loc dezbaterea „28 octombrie 1940 – Ziua Marelui NU!”. Invitatul special al întâlnirii este Pavlos Vasileiadis, lector doctorand în istorie balcanică la Universitatea Aristotel din Salonic, care va susține o prelegere despre istoricul acestei zile.

28 octombrie 1940 este ziua în care Mussolini a dat un ultimatum premierului grec Ioaniss Metaxas de a permite trecerea trupelor italiene prin Grecia, altfel avea de înfruntat războiul. Premierul grec a răspuns printr-un categoric Okhi (NU). La nici două ore, Grecia era atacată, intrând astfel în cel de Al Doilea Război Mondial. Abia în următorul an, în luna mai, a fost eliberat poporul grec. De atunci, toată Grecia sărbătorește Ziua Demnității, comemorând eroii căzuți în lupta antifascistă.

Activitatea se desfășoară în cadrul proiectului „Provocările culturii”, inițiat de Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” în parteneriat cu Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Uniunea Elenă din România – Filiala Iași.

Prima întâlnire din cadrul proiectului s-a desfășurat pe 25 octombrie a.c. și a avut ca temă „Jurnalul – între ficțiune și realitate istorică”, discuțiile fiind axate pe condiția umană și intelectuală în fața totalitarismului și persecuțiilor, despre modalitatea prin care creația literară și artistică poate mărturisi despre destinul autorilor, al unei colectivități și a unei epoci, toate acestea pornind de la două volume faimoase ale literaturii naționale și universale, Jurnalul Fericirii de N. Steinhardt și Jurnalul Anei Frank.

 

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31