Stiri Eveniment Iasi TV Life

Un nou eveniment medical de excepție a avut loc la Spitalul Arcadia – tratamentul nonoperator al unui pacient în vârstă de 1 an, purtător al unei malformații congenitale a aparatului renal. Tratamentul a fost efectuat în cadrul unei echipe multidisciplinare: evaluarea inițială a fost realizată de dr. Codruța Iliescu, medic primar Pediatrie, expert Urodinamică și Pelviperineologie, atestat de studii complementare în Nefrologie pediatrică și Ecografie abdominală ; tratamentul endoscopic a fost realizat de către echipa de Chirurgie pediatrică formată din dr. Iulia Ciongradi și dr. Ioan Sârbu, sub anestezie generală realizată de o echipă coordonată de dr. Anca Savu, medic primar Anestezie și Terapie Intensivă. Băiețelul a fost externat la 24 de ore după intervenție, fără acuze sau complicații.

 

Un pacient în vârstă de 1 an, diagnosticat cu reflux vezico-ureteral bilateral, a fost tratat cu succes la Spitalul Arcadia. Afecțiunea presupune existența unui retur anormal al urinii din vezica urinară spre rinichi și este cea mai frecventă anomalie urologică a copilului, fiind prezentă la peste 30% dintre pacienții pediatrici ce au o infecție urinară. Evoluția naturală a refluxului vezico-ureteral conduce la apariția de infecții urinare repetate și deteriorarea în timp a parenchimului renal și a funcției acestuia.

Copilul a fost diagnosticat și luat în evidență de la vârsta de 3 luni de către serviciul de Nefrologie Pediatrică Arcadia, coordonat de dr. Codruța Iliescu, medic primar pediatru, și a beneficiat de investigații imagistice (ecografie renală, cistografie micțională), efectuate de către dr. Ioana Cernescu în cadrul Centrului de Imagistică Medicală Arcadia. Investigațiile au confirmat existența malformației renale. După definirea severității afecțiunii și o perioadă de tratament conservator (antibioprofilaxie), în echipa multidisciplinară implicând nefrologul pediatru și urologul pediatru – dr. Iulia Ciongradi – s-a stabilit necesitatea tratamentului chirurgical al afecțiunii.

 

Care sunt avantajele cistoscopiei?

Dr. Iulia Ciongradi, medic primar chirurgie pediatrică, Șef Lucrări UMF Iași, medicul care a realizat procedura aplicată micului pacient, oferă câteva date despre cistoscopie și despre utlitatea acesteia.

Tratamentul clasic al refluxului vezico-ureteral este cel operator, presupunând gesturi chirugicale necesare, dar extensive, cu deschiderea vezicii urinare și repoziționarea deschiderii ureterelor, modalitate de tratament ce asociază spitalizare îndelungată (minim 7 zile), cicatrice a peretelui vezical și abdominal. Tehnicile moderne de tratament ale malformației implică însă manevre mult mai puțin invazive și agresive, scopul acestora fiind de a micșora cât mai mult disconfortul pacientului, durerea postoperatorie, durata de spitalizare, toate acestea asociate cu o rată mare de vindecare a malformației.

Tratamentul endoscopic modern al refluxului vezico-ureteral presupune utilizarea unui dispozitiv special numit cistoscop care este introdus pe la nivelul uretrei copilului (conductul ce evacuează urina în exteriorul corpului) până în vezica urinară. Aici este posibilă vizualizarea, prin intermediul unui sistem optic de magnificație, a orificiilor de deschidere ale ureterelor (tuburile ce conduc urina excretată de către rinichi spre vezica urinară). Această regiune este în mod natural dotată cu un mecanism ce împiedică ascensiunea urinii din vezica urinară spre aparatul renal și, în cazul pacienților cu reflux vezico-ureteral, este afectată de malformație. La acest nivel, în zona meaturilor ureterale (orificiul de deschidere a uretrei), în peretele vezical, prin intermediul unui ac extrem de fin (circa 1 mm diametru) introdus prin cistoscop, se injectează o cantitate mică de substanță specială ce creează o zonă de rezistență în peretele vezical, împiedicând apariția refluxului urinar și realizând astfel corecția malformației. Procedura presupune anestezie generală, pentru confortul pacientului, dar de o durată mult mai scurtă față de intervenția chirurgicală (circa 30 - 60 min versus 180 min). De asemenea, tratamentul endoscopic nu necesită incizie, nici a peretelui abdominal, nici a celui vezical, fiind astfel extrem de puțin agresiv cu organismul pacientului (nivel de durere extrem de scăzut, absența cicatricilor). Drept consecință, durata de spitalizare este extrem de mică, de circa 24 ore.”

Despre complicațiile procedurii, dr. Iulia Ciongradi a declarat:

 

„Complicațiile procedurii sunt minore și autolimitate și sunt reprezentate de un grad de disconfort la micțiune în primele 24 ore sau evacuarea unor urini ușor sangvinolente.

În cazurile de reflux vezico-ureteral sever, se poate pune problema necesității repetării procedurii, rata de succes după o singură injectare endoscopică fiind de până la 83%, în funcție de gravitatea gradului de reflux.”

 

Cea mai frecventă anomalie urologică a copilului – refluxul vezico-ureteral bilateral – se tratează la Arcadia nonoperator, prin cistoscopie

 

Corecția endoscopică a refluxului vezico-ureteral a fost introdusă pentru prima oară în 1980 și de atunci a existat un permanent progres în rafinarea tehnicilor de execuție și a materialelor utilizate în injectare, care să asigure un tratament eficient al refluxului.

Din dorința de a fi mai aproape de nevoile pacienților, Rețeaua Medicală Arcadia se află într-un proces continuu de dezvoltare care include și extinderea portofoliului de servicii medicale. Dotarea cu un cistoscop pediatric modern și dezvoltarea unui pol de urologie pediatrică competitiv creează un cadru optim pentru micii pacienți care au acum acces la cele mai moderne tehnici minim invazive de tratament al refluxului-vezico-ureteral și nu numai.

www.arcadiamedical.ro

 

In cursul zilei de astazi, o echipa de medici de la Spitalul Sf. Maria din Iasi va efectua o interventie complexa si extrrem de delicata, la un bebelus de numai doua zile.

Un bebelus nascut cu o malformatie extrem de grava i-a socat pe medici – nu prin natural conditiei sale, ci pentru ca a ajuns la varsta de un an, desi acestia nu ii dadeau prea multe sperante.

Un adolescent din Marea Britanie s-a nascut cu o malformatie cunoscuta sub denumirea de Pectus carinatum sau "torace in piept de cocos".

O femeie traieste mereu cu grija zilei de maine ca nu are posibilitatea sa le cumpere medicamente si mancare celor patru copii pe care ii are de crescut. Prichindeii s-au nascut cu malformatii la inima.

Un tânăr din China s-a născut cu o malformaţie foarte ciudată, cazul lui uimind lumea medicală. Huang Rongming s-a născut cu inima în abdomen, afecţiune pe care o au doar cinci copii dintr-un milion, scrie Daily Mail.

Arhiva Iasi TV Life

« December 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31