Stiri Eveniment Iasi TV Life

Doar aproximativ 200 de abonaţi din municipiul Vaslui vor primi căldură în sistem centralizat în sezonul 2018 – 2019, după ce circa 400 de beneficiari ai respectivului serviciu s-au debranşat în acest an sau au fost debranşaţi din cauza facturilor neplătite, susţin reprezentanţii primăriei.

Veolia Energie Iași (VEI) contribuie la eficientizarea cheltuielilor ieșenilor pentru facturi și asigură, prin sistemul de distribuție termică pe orizontală, economii de până la 30% la apă caldă și căldură, în comparație cu sistemele pe gaz.

Veolia Energie Iaşi demarează probele la rece la instalaţiile de căldură ale blocurilor în pregătirea sezonului de încălzire 2018 - 2019. Potrivit unui comunicat al companiei, probele vor avea loc în perioada 12 septembrie - 4 octombrie şi se vor desfăşura în intervalul orar 7:00 - 15:00 şi vor cuprinde, treptat, toate punctele, modulele şi centralele termice aflate în administrarea Veolia Energie Iaşi.

Preţul de producţie a gigacaloriei pentru sistemul centralizat determoficare ar putea creşte cu cel puţin 50%, la care se va adăuga preţul de transport şi distribuţie, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Căldura din weekend a adus la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon“ 18 persoane cu câte o căpuşă, fie de la ieşirile la iarbă verde, fie de la animalele de companie.

Energie pentru distracţie şi chef de grătare să avem, pentru că-n rest vremea ne oferă un tablou aproape perfect.

Veolia Energie Iași anunță încheierea sezonului de încălzire 2017 – 2018 începând de duminică, 15 aprilie.

Dupa ce in primele zile de primavara am avut temperaturi de iarna, de miercuri se incalzeste simtitor.

Următoarele două săptămâni (5 – 18 martie) vor fi caracterizate de o vreme în curs de încălzire la nivelul întregii ţări, cu temperaturi ce vor atinge în zone din Banat, Crişana şi Oltenia chiar şi 17-18 grade Celsius, dar pe de altă parte precipitaţiile, în special sub formă de ploaie, se vor întoarce în majoritatea regiunilor, atât pe 5 şi 6 martie, cât şi după data de 11 martie, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM)

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că vremea va fi deosebit de caldă şi zilele următoare, chiar şi cu 15 grade mai mult decât ar fi normal pentru această perioadă a anului, cu maxime de până la 18 grade. În luna februarie, vor alterna perioadele calde cu cele reci.

Arhiva Iasi TV Life

« November 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30